Opinia mea, sinceră, despre George Simion? Despre ce reprezintă azi, el, pe scena politică și în societate?
George Simion nu e un accident. Nici o excepție. Este rezultatul inevitabil al unei societăți care și-a abandonat anticorpii morali, a lăsat educația în agonie și a transformat populismul agresiv în virtute națională. Nu e nici prea deștept, nici prea subtil. Nu are idei. Are doar lozinci, țipete, dușmani închipuiți și o mână ridicată mereu către gâtul vreunui adversar imaginar. Și cu toate astea, urcă în sondaje. Nu pentru că a convins. Ci pentru că a profitat de golul de conștiință lăsat de absenteismul celor care ar fi putut construi altceva.
Simion e etalonul măsurării ignoranței colective. Cu cât este mai aplaudat, cu atât mai adânc este hăul în care a căzut discernământul public. Nu reprezintă o ideologie, ci o stare de spirit: confuză, agresivă, frustrată. E vocea celor care n-au citit niciodată o lege, dar vor să o ardă. A celor care confundă demnitatea cu bădărănia, curajul cu scandalul și patriotismul cu ura.
Mai grav decât existența lui Simion e faptul că el nu e singur. În jurul lui gravitează o masă de cetățeni care văd în vulgaritate un act de bravură. Ei nu vor argumente, ci răzbunare. Nu vor soluții, ci sânge. Iar Simion le oferă exact asta: spectacolul de mahala în care rațiunea e huiduită, iar țara e doar un decor pentru lupte personale.
Dar, în fond, Simion nu e de condamnat. E ceea ce sistemul a permis să crească. E o consecință, nu o cauză. E ceea ce se naște când renunți la educație, la cultură, la spirit critic și la demnitate. Când alegătorul se mulțumește cu zgomot în loc de conținut, cu scandal în loc de reformă și cu ură în loc de viziune.
Dacă George Simion e viitorul, atunci noi, ca națiune, trăim într-un prezent mincinos. Un prezent care a eșuat, dar refuză să moară. Încă.
