Veste bună pentru iubitorii muzicii Angelei Similea! Concertul omagial „Ce-aș fi fost dacă…”, susținut de Aurelian Temișan pe 21 noiembrie 2026, la Teatrul Național din București, va putea fi urmărit și online, prin intermediul platformei Picior de Play.
Interesul publicului pentru acest eveniment a fost atât de mare, încât toate biletele pentru participarea în sală s-au epuizat. Pentru cei care nu au reușit să își asigure un loc, dar și pentru românii din țară și din străinătate, organizatorii oferă posibilitatea de a urmări concertul din confortul propriei case.
Biletele pentru vizionarea online pot fi achiziționate accesând linkul:
„Ce-aș fi fost dacă…” este un spectacol dedicat repertoriului inconfundabil al Angelei Similea, una dintre cele mai îndrăgite voci ale muzicii românești. Pe scenă, Aurelian Temișan va fi acompaniat de Cardinal Show Orchestra, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, într-o seară în care muzica, amintirile și emoția se vor întâlni într-un omagiu adus unei artiste care a marcat generații întregi.
Publicul va avea ocazia să redescopere melodii care au devenit parte din memoria afectivă a românilor, cântece despre iubire, dor, speranță și alegerile care ne definesc viața.
Prin transmisia online, acest eveniment depășește granițele sălii de spectacol, oferind tuturor celor care iubesc muzica Angelei Similea posibilitatea de a participa la o seară specială, indiferent de locul în care se află.
Pe 21 noiembrie, muzica Angelei Similea ajunge în casele românilor, oriunde s-ar afla!
Acces online și achiziționare bilete:
21 noiembrie 2026 – „Ce-aș fi fost dacă…” | Concert omagial Angela Similea | Teatrul Național București și online pe Picior de Play.







