Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și ISU Bistrița-Năsăud au desfășurat un exercițiu tactic pentru pregătirea personalului medical și a cetățenilor în eventualitatea producerii unui atac aerian.
Activitatea a urmărit familiarizarea participanților cu semnalele de alarmare, identificarea căilor de evacuare și exersarea deplasării organizate către adăpostul de protecție civilă al spitalului.
Potrivit scenariului, participanții au fost instruiți cu privire la măsurile de protecție care trebuie respectate într-o astfel de situație, precum și la importanța respectării indicațiilor persoanelor responsabile.
Cum se recunosc semnalele de alarmare
În cadrul exercițiului au fost prezentate și semnalele specifice de alarmare a populației:
- Alarma aeriană: 15 impulsuri a câte 4 secunde fiecare, cu pauze de 4 secunde între impulsuri.
- Încetarea alarmei: un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.
Reprezentanții celor două instituții au urmărit, prin această activitate, creșterea capacității de reacție a populației și a personalului spitalului în situații de urgență, precum și familiarizarea acestora cu procedurile de protecție și evacuare.
Astfel de exerciții contribuie la pregătirea pentru situații în care intervenția rapidă, organizarea și cunoașterea regulilor de siguranță pot fi esențiale.





