Sensul existenței este viața și libertatea. Nimeni nu ar trebui să atenteze la aceste două deziderate fundamentale. A lua viața cuiva înseamnă a comite apogeul răului și a contesta însăși esența existenței, adică lucrarea lui Dumnezeu. Orice încălcare a acestor drepturi nu este doar un abuz asupra omului, ci un afront adus sensului divin al lumii. În această lumină, tot ceea ce facem trebuie să fie judecat prin prisma protejării vieții și a libertății, pentru că ele sunt fundamentul pe care se clădește tot binele posibil.
Însă, Benjamin Netanyahu a spus ieri ceva care zguduie liniștea idealurilor: „Iisus Hristos nu are avantaj asupra lui Ginghis Khan. Dacă ești destul de puternic, destul de crud, ai destulă forță, atunci răul învinge binele.” Și are dreptate. În fața unui Ginghis Khan, a unui, Hitler, Stalin sau a unui Putin, nu există argument moral care să țină piept. Răul nu ascultă de iubire, nu înțelege dreptate, nu cunoaște milă. Dacă majoritatea puterii nu se află de partea lui, binele se zdrobește ca un fir de iarbă sub talpa unui cal sălbatic, ca lumina unei lumânări într-un vârtej de vânt. Criticat dur pentru aceasta declarație, Netanyahu a argumentat că ideea centrală este că moralitatea, de una singură, nu garantează supraviețuirea unei civilizații în fața unui adversar nemilos: „O civilizație moral superioară poate cădea dacă nu are capacitatea de a se apăra”, a afirmat acesta, adăugând că nu a intenționat să aducă ofense.
Privită din punct de vedere al moralei creștine, dincolo de dilema lui Netanyahu, da, știu ce ar trebui să fac: să iubesc, să întorc celălalt obraz, să nu ridic mâna pentru a ucide. Acesta este idealul creștin. Dar lumea nu este construită pe idealuri. Ea este un ocean de umbre, unele întunecate de ignoranță, altele tăioase de cruzime. Răul prosperă acolo unde libertatea și gândirea critică nu au ajuns, unde oamenii sunt formați să urmeze fără a întreba, să se supună fără a gândi. În fața acestor valuri, iubirea pură poate fi doar o floare zdrobită sub pași grei.
Nu trebuie să ne facem iluzii că doar binele învinge. Răul, pentru a domina, are un scop limpede: supunerea. Ți se permite să trăiești doar dacă renunți la gândirea ta, la decizia ta, la libertatea ta. Și dacă nu-i opui rezistență, nu doar că pierzi, ci devii parte din mecanismul lui. Cei care pot gândi, care au educație, discernământ, devin stânci în calea valurilor care amenință să acopere lumea. Cei needucați, manipulați, incapabili de reflecție critică – ei nu pot fi convinși, doar trebuie să fie protejați.
Aceasta este, din păcate, tragedia acestei lumi: opoziția împotriva răului nu poate fi doar morală. Ea trebuie să fie pragmatică, uneori dură, pentru că răul nu respectă limite, reguli sau conștiință. În acest sens trebuie sa-i dau dreptate lui Netanyahu, indiferent cât de imorală, din punct de vedere creștin, e logica. Aici se află rolul clar al ultra contestaților Netanyahu și Trump: nu sunt agenți ai răului, cum sunt prezentați și nu sunt pragmatiști amorali fără scop; sunt cei care își asumă forța ca scut, ca singura armă capabilă să protejeze libertatea și binele. Eu așa văd lucrurile, dacă vreau să traiesc liber într-o lume normală. Nu vreau să mă supun unor reguli arbitrare, impuse de o gândire limitată. În aceasta logică, Israelul, ca insulă într-o mare amenințătoare musulmană – tot mai radicală și tot mai vehementă în impunerea supunerii necondiționate -, nu poate supraviețui doar cu rugăciuni; Ucraina, popor amenințat, nu poate fi salvat doar prin speranța că liderului Rusiei, trezindu-i-se constiința morală, va renunța la politica de a supune Ucraina. Ori, în această realitate dură, Netanyahu și Trump – vrem, nu vrem – devin, în pofida tuturor contestațiilor, gardieni ai binelui, ridicând scutul în fața cruzimii care nu negociază.
Și totuși, chiar și aici, trebuie să admitem că există un contrapunct: credința creștină. Legat de imoralitatea în cazul utilizării răului contra rău, ea ne amintește, totuși, că guvernele, stăpânirile, haosul istoriei – toate sunt vase pe care Dumnezeu le folosește, fie de cinste, fie de ocară, pentru a păstra echilibrul nevăzut. Omul nu știe care îi este rolul, dar poate alege: să fie de partea binelui sau să se supună răului. Neutralitatea nu există, e o iluzie, pentru că înseamnă, de fapt, acceptarea supunerii necondiționate; tăcerea, de aemenea, este complicitate la ascensiunea răului. În final, e dilema și liberul arbitru al fiecaruia să aleagă și o face în funcție de gradul de educație și de conștiință.
În acest scenariu, educația și discernământul devin astfel arme esențiale. Cine poate gândi, cine poate vedea, cine poate simți diferența dintre lumină și umbră – acesta devine stânca pe care se frâng valurile de cruzime și ignoranță. Cei incapabili de reflecție critică nu pot opune nimic; singura lor șansă este să fie apărați de cei care mai pot vedea. În această luptă, forța nu devine cruzime, ci scut, nu pentru a domina, ci pentru a păstra libertatea și a proteja lumina.
Între iubire și forță se dă marea bătălie a lumii, pentru că ele sunt polii binelui și răului. Educația și ignoranța devin armele acestui război invizibil, modul în care oamenii pot opune lumină întunericului sau pot fi zdrobiți de el. Morala și necesitatea, echilibrul între ideal și realitate, sunt instrumentele care decid dacă binele poate rezista în fața forței brutale sau este învins. Când răul este majoritar și crud – fie el Ginghis Khan, Hitler, Pol Pot, Stalin sau Putin – lumina idealurilor pure nu poate supraviețui fără protecție, iar curajul și discernământul devin ultimele arme ale binelui. Asta a vrut să spună Netanyahu.
Pentru că, în fața unui dictator modern sau a unei ideologii care nu cunoaște scrupule, binele nu are altă șansă decât să ridice scutul și să înfrunte puterea brută. Netanyahu și Trump, în acest scenariu dur, nu sunt pragmatiști amorali; ei sunt gardienii libertății, purtătorii unei forțe care împiedică supunerea și distrugerea binelui. Există altă alternativă?
În final, acesta este adevărata lecție: iubirea pură e lumina care strălucește, dar fără protecție și curaj, lumina poate fi stinsă. Libertatea, educația și curajul rămân ultimele arme ale binelui – singurele care pot împiedica răul să triumfe atunci când puterea îi este favorabilă.
