Totul pornește, desigur, de la delicatețea cu care mass-media știe să mângâie reputații.
Când vine vorba despre Romina Gingașu, se pornesc tiparnițele, se ascut tastaturile, se umflă adjectivele. Analize, insinuări, concluzii ferme trase din fotoliu ergonomic. Domnișoara este explicată, interpretată, diagnosticată social.
Pe scurt: desființată cu profesionalism.
În schimb, beneficiarii presupuselor „servicii” — acei domni maturi, realizați, cu state vechi în ale finanțelor și inimii — beneficiază de o tăcere atât de elegantă, încât pare sponsorizată.
Curios echilibru.
Căci dacă într-adevăr discutăm despre o tranzacție sentimental-financiară, atunci logica elementară ar cere două părți: ofertant și beneficiar.
Dar în spațiul public românesc, tranzacția e unilaterală.
Există doar furnizorul. Clientul este trecut la categoria „victime colaterale ale farmecului feminin”.
El nu cumpără.
El este… emoționat financiar.
Mass-media noastră, atentă la nuanțe, aplică un principiu simplu:
Femeia explică averea.
Bărbatul explică succesul.
Dacă ea urcă, e suspect.
Dacă el oferă, e generos.
Dacă ea primește, e calcul.
Dacă el dă, e iubire.
Și poate că adevărata ironie nu stă în relațiile dintre oameni — care, între adulți consimțitori, sunt exact atât de simple sau complicate pe cât le fac ei.
Ironia stă în distribuția moralității.
În faptul că judecata e vocală doar într-o direcție.
Că unii sunt analizați la sânge, iar alții protejați prin discreție cavaleresc-mediatică.
În fond, nu știm ce e în inimile oamenilor.
Dar știm foarte bine ce e pe prima pagină.
Și acolo, de regulă, responsabilitatea are gen feminin.
Fir-ar al naibii de „comandă”!
sursa foto:ziarul profit.ro
