România nu duce lipsă de profesioniști. În niciun domeniu. Universitățile produc anual specialiști competitivi, validați în mediul privat și pe piețe externe. Avem economiști, ingineri, juriști și experți fiscali capabili să conducă organizații complexe.
Și totuși, în prea multe companii de stat și instituții-cheie, conducerea ajunge pe mâna unor persoane selectate nu pentru competență, ci pentru obediență.
Iar aici nu mai vorbim despre simple nemulțumiri morale. Vorbim despre bani. Despre pierderi uriașe de resurse și de oportunități. Managementul incompetent înseamnă investiții ratate, contracte păguboase, decizii întârziate, lipsă de strategie și, în final, miliarde risipite.
Situația este cu atât mai gravă când pseudo-specialiști ajung în instituții esențiale precum ANAF, Curtea de Conturi a României, ASF, ANRE, ANCOM sau ANPC.
Aceste instituții nu sunt birouri decorative. Ele ar trebui să vegheze la colectarea corectă a taxelor, la supravegherea piețelor, la protejarea consumatorilor și la menținerea echilibrului economic. Când în astfel de poziții ajung persoane fără experiență reală, numite pe criterii de rudenie, relație sau carnet de partid, rezultatul este previzibil: atribuții legale neîndeplinite, controale formale, supraveghere slabă.
Consecințele? Evaziune fiscală tolerată prin incompetență, optimizare fiscală agresivă nesancționată, profituri transferate în afara țării fără un control riguros, fraude fiscal uriașe. Un stat administrativ slab devine un stat păgubit. Iar nota de plată ajunge, inevitabil, la contribuabilul onest.
Problema nu este că nu avem specialiști. Problema este că sistemul nu îi vrea în poziții unde ar putea deranja interese. Meritocrația reală ar însemna concursuri autentice, criterii de performanță măsurabile, evaluări periodice și demiteri atunci când obiectivele nu sunt atinse.
Dacă statul și clasa politică ar urmări cu adevărat eficiența, ar aduce în administrație profesioniști cu experiență solidă din mediul privat, le-ar oferi autonomie operațională și le-ar impune indicatori clari de performanță financiară.
Până atunci, însă, vom continua să plătim prețul unui sistem în care loialitatea bate competența, iar incompetența instituționalizată ne costă miliarde.
