spot_imgspot_img
AcasăDiverseCampanie GRATUITĂ de colectare a deșeurilor voluminoase în județul Bistrița-Năsăud, în perioada...
spot_img

Articole noi

Campanie GRATUITĂ de colectare a deșeurilor voluminoase în județul Bistrița-Năsăud, în perioada 23–28 februarie 2026

ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, împreună cu Supercom SA, organizează în perioada 23–28 februarie 2026 o amplă campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase în mai multe localități din județ.

Campania se va desfășura în Bistrița, Beclean, Năsăud și Sângeorz-Băi.

Ce tipuri de deșeuri pot fi predate

În categoria deșeurilor voluminoase intră:

  • fotolii, canapele, saltele
  • dulapuri, mese, scaune
  • mobilier de grădină
  • jucării de mari dimensiuni (tobogane, biciclete, trotinete)
  • piscine gonflabile
  • cuști pentru animale, balansoare
  • covoare și alte bunuri de folosință îndelungată

Reguli pentru cetățeni

Autoritățile fac apel la responsabilitate:

  • Persoanele care locuiesc la bloc trebuie să depună deșeurile la platformele de colectare a deșeurilor reciclabile.
  • Persoanele care locuiesc la case trebuie să scoată deșeurile în fața porții, fără a bloca circulația pietonală sau auto.

⚠️ Important: Deșeurile voluminoase NU trebuie scoase în afara datelor stabilite în programul oficial.

Programul de colectare în municipiul Bistrița

Luni, 23 februarie 2026
Perimetrul cuprins între străzile: Libertății, Independenței, Alexandru Odobescu, Ioan Rațiu, Codrișor, Mihai Viteazu, Valea Budacului, Simpozionului.

Marți, 24 februarie 2026
Perimetrul cuprins între străzile: Libertății, Independenței, Gării, Tărpiului, Drumul Cetății (sens capelă spre Calea Clujului), Calea Clujului (până în sens Petrom), George Enescu, Compozitorilor.

Miercuri, 25 februarie 2026
Perimetrul cuprins între străzile: Alexandru Odobescu, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Aviator Mihai Berbecariu, Grănicerilor, Avram Iancu, Ion Minulescu, Parcului.

Joi, 26 februarie 2026
Perimetrul cuprins între străzile: Gării, Republicii, 1 Decembrie, Calea Moldovei, Valea Rusului, Drumul Dumitrei Nou, Simion Mândrescu, Cartier Subcetate (până la sensul de la capelă).

Vineri, 27 februarie 2026
Zonele Valea Jelnei, strada Ghinzii și Soarelui.

Localitățile componente ale municipiului Bistrița

  • 23 februarie – Cartier Sărata
  • 24 februarie – Cartier Ghinda
  • 26 februarie – Cartier Viișoara
  • 27 februarie – Cartier Unirea și Cartier Sigmir
  • 28 februarie – Cartier Slătinița

Programul în Năsăud, Sângeorz-Băi și Beclean

În Năsăud și Sângeorz-Băi, colectarea gratuită se va desfășura astfel:

  • 27 februarie 2026 – Sângeorz-Băi
  • 28 februarie 2026 – Năsăud

În Beclean, colectarea deșeurilor voluminoase va avea loc în perioada 23–27 februarie 2026, conform programului obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.

Ce trebuie să știe locuitorii județului

Reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud atrag atenția că, în afara campaniilor gratuite, deșeurile voluminoase sunt ridicate contra cost de operatorul de salubritate.

Alternativ, acestea pot fi predate gratuit la cele cinci centre de colectare a deșeurilor voluminoase amenajate la nivelul județului.

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să profite de această oportunitate și să contribuie activ la menținerea unui județ mai curat.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata