Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a anunțat parcurgerea unor etape importante în implementarea a două proiecte de infrastructură esențiale pentru dezvoltarea și dinamica orașului.
Potrivit edilului, a fost obținută aprobarea în cadrul CTE-MTI pentru pasajul suprateran, iar în paralel a fost finalizată documentația necesară semnării contractului de finanțare pentru pasajul subteran.
„Fiecare proiect în parte și toate împreună trebuie să facă viața beclenarilor mai bună. Pentru asta am fost aleși – să gândim și să înfăptuim dezvoltarea orașului”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.
Aceste investiții sunt menite să transforme Becleanul dintr-un nod feroviar cunoscut într-un important nod rutier, cu efecte pozitive asupra mobilității, economiei locale și calității vieții.
Reprezentanții administrației locale susțin că realizarea celor două pasaje va contribui semnificativ la dezvoltarea orașului și la crearea unei infrastructuri moderne, adaptate nevoilor actuale și viitoare ale comunității.




