Devoalarea modului în care au fost cheltuiți banii publici – cu cifre, documente și trasee financiare clare – a felului în care resursele statului au fost dirijate sistematic către familii, rude, prieteni și clientela politică reprezintă cea mai eficientă metodă de a contracara populismul și demagogia PSD. Nu sloganurile, nu duelurile televizate, nu isteria de rețea socială, ci realitatea contabilă: cine a primit banii, cât a primit și pentru ce.
În fața cifrelor, populismul se dezumflă. Demagogia se face mică. Victimizarea dispare. Pentru că nu mai poți poza în „apărătorul săracilor” când documentele arată că ai hrănit sistematic o castă de privilegiați legați ombilical de partid. Acolo unde adevărul este susținut de hârtii, PSD rămâne fără discurs și fără mască.
Evident, reacția nu va întârzia. După atacul concertat al Olguței Vasilescu și al lui Claudiu Manda la adresa lui Bolojan – atac consumat strategic în absența lui Grindeanu – este previzibil ce urmează. Cei doi, alături de susținătorii lor din PSD, vor forța un șantaj politic asupra lui Grindeanu, fluturând ieșirea partidului de la guvernare. Nu din principii, nu din grijă pentru electorat, ci dintr-un calcul mărunt: speranța că, prin scandal și criză artificială, își vor consolida pozițiile interne, serios clătinate după puciul ratat împotriva lui Bolojan și după mitingul penibil regizat de Olguța Vasilescu.
Ghinionul acestor sforari este că Grindeanu nu joacă la impuls și nici la emoția de moment. Spre deosebire de ei, cântărește lucrurile în perspectivă, cu ochii pe raportul de forțe și pe costurile politice reale, nu pe orgoliile de filială și nervii de după eșec. Iar într-un asemenea joc, zgomotul făcut de farsori nu ține loc nici de strategie, nici de credibilitate.
