Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița reamintește pacienților importanța respectării regulilor de igienă personală pe durata internării, ca măsură de protecție a sănătății și pentru sprijinirea procesului de recuperare.
La internare, pacienții sunt încurajați să se prezinte cu toaleta fizică efectuată și să aducă articole de igienă personală – săpun, șampon, pastă și periuță de dinți, prosop, pieptene, precum și haine și lenjerie intimă curate, pentru a asigura un început confortabil al tratamentului.
Pe perioada spitalizării, medicii recomandă menținerea zilnică a igienei corporale (duș sau spălare parțială, în funcție de starea de sănătate), schimbarea hainelor și a lenjeriei intime și spălatul frecvent pe mâini, mai ales înainte de masă, după folosirea toaletei sau după tuse și strănut.
În situațiile în care pacienții nu se pot ocupa singuri de igiena personală, personalul medical al spitalului este pregătit să ofere sprijin.
„Igiena zilnică aduce mai mult confort, protejează sănătatea și contribuie direct la recuperare. Respectarea acestor reguli simple îi protejează atât pe pacienți, cât și pe personalul medical”, transmit reprezentanții SCJU Bistrița.




