Când a fost creat, Consiliul Național al Audiovizualului trebuia să fie arbitru imparțial al spațiului mediatic. În realitate, s-a transformat într-un fel de arbitru de fotbal „delegat” de partid: vede faulturile doar când îi convine și fluieră doar în direcția adversarilor politici ai coaliției PSD–PNL–UDMR. În rest, se face că plouă.
De ani buni, CNA nu mai e arbitru, ci o anexă politică jalnică — o combinație de notar al derapajelor mass-media și ghilotină selectivă, scoasă din dulap doar când deranjează cineva „sistemul”. Dacă un post TV sau o voce critică îndrăznește să zgârie oligopolul politico-mediatic, imediat apare dosarul „disciplinar”, amenda usturătoare sau suspendarea. În schimb, când propaganda de tip moscovit, împachetată în tricolor ieftin și vândută drept „patriotism de paradă”, urlă din toate difuzoarele, CNA găsește scuza cu „libertatea de exprimare”. O libertate elastică, ca o gumă de mestecat, valabilă doar pentru „suveranismul” strident, chiar și atunci când miroase a legionarism resuscitat sau a nazism de mâna a doua. Pe scurt, libertatea de exprimare made in CNA e o umbrelă care se deschide doar când plouă cu lozinci moscovite și se închide instant când picură adevărul.
Cazul Andrei Caramitru e relevant: pentru că spune cu subiect și predicat cum se fură, cine fură și în ce direcție curg banii publici, a ajuns în vizorul așa-zișilor „suveraniști”. Nu oricum, ci cu sprijinul tacit sau chiar explicit al unor instituții ale statului care, în loc să apere democrația, par să testeze scenarii siciliene de intimidare. Într-o Românie în care obediența în Parchete se premiază cu avansări, nu e exclus să apară vreun procuror dornic de carieră care să-l pună pe Caramitru la zid, în timp ce adevărații agenți ai destabilizării își fac de cap.
Iar aici intră în scenă fenomenul noilor portavoci pseudo-naționaliste. Site-uri precum ro.infependent, ascunse după căsuțe de email, servesc pe tavă propaganda Kremlinului. Sub masca unui „suveranism” găunos, vând ura, radicalizarea și anti-europenismul direct la publicul vulnerabil și frustrat. CNA tace. Nu vede, nu aude. Parcă ar fi parte din angrenaj, dacă nu prin acțiune, atunci prin complicitatea pasivității.
Și mai grav, în ultima vreme au apărut zeci de site-uri noi pe platformele media, ca niște ciuperci otrăvitoare după ploaie, unde portavocile Kremlinului — Cristoiu, Turcescu, Neamțu, Simion, Șoșoacă, Georgescu și alții din aceeași fanfară — sufocă spațiul public cu o propagandă destabilizatoare, menită să inoculeze neîncredere, ură și confuzie. Nu e jurnalism, e un karaoke cu partitura scrisă la Moscova, unde fiecare își ia rândul să strige „suveranismul” în microfon, ca să acopere corul furturilor și al trădărilor locale.
Semnalul de alarmă este clar: asistăm la o explozie de platforme „independente” care nu au alt scop decât să toarne în urechile românilor retorica Moscovei. Țintele nu sunt alese întâmplător: Bolojan și USR. De ce? Pentru că ei refuză controlul oligarhic de tip rusesc asupra economiei. Oligarhii locali, second-hand, se visează „boieri de provincie” într-o colonie estică, dar un stat european funcțional le strică planurile.
În acest scenariu grotesc, CNA și ANCOM, instituții născute cu misiunea solemnă de a fi gardienii democrației mediatice, s-au transformat în niște butoane la dispoziția mafiei politice. Nu doar că apasă pe „mute” atunci când deranjează cine nu trebuie, dar par să fi descoperit și butonul de „boost” pentru canalele de propagandă și manipulare. Așa se face că, prin pasivitatea lor, devin aliați de facto ai războiului hibrid rusesc — soldați în halate birocratice, dar cu eficiența unor agenți infiltrați.
Iar când arbitrii joacă fățiș pentru o echipă, terenul nu mai e arenă democratică, ci o junglă mediatică unde nu se mai aud decât urletele plătite să destabilizeze. În loc de reguli și fair-play, avem trompete politice cu ecou național, iar CNA și ANCOM nu doar că fluieră la comandă, ci uneori suflă direct în vuvuzeaua propagandei.
Și, sincer, nu-ți trebuie multă inteligență să înțelegi că urmează ceva. Explozia de site-uri suveraniste, vocile care sufocă spațiul public și personajele care jonglează cu naționalismul de paradă, patriotismul de carton și „pacea” propagată de Moscova arată că ne aflăm în plin preludiu al unei destabilizări programate.
Întrebarea firească e: nu cumva se coace „meniul Kremlinului pentru România” — ciorbă PSD–AUR la felul întâi, cu Georgescu servit la desert?
