Sunt un susținător necondiționat al liberalismului și un critic dur al oricărei mafii de stânga, în frunte cu PSD. Totuși, după 100 de zile de guvernare, nu văd niciun efect liberal, din contra. Populația este cea care decontează totul. Trei luni și ceva în care Guvernul Bolojan ar fi putut profita de momentul de slăbiciune al mafiei politice de stânga. Pentru o clipă, clanurile de partid, sinecuriștii și baronii locali păreau amețiți, prinși pe picior greșit, gata să cadă. Era ocazia perfectă pentru a lovi decisiv.
Dar ce a făcut Bolojan? A „negociat”, a conceput scenarii, a studiat și a analizat, dar a ratat complet momentul. Ofensiva s-a încheiat. Mafia politică s-a dezmeticit, și-a refăcut forțele, și-a strâns rândurile și reconsolidat alianțele. Ofensiva „haiducului” s-a împotmolit total. De ce? Pentru că Bolojan a pierdut încă din start doi aliați esențiali:
• populația și societatea civilă, pe care a jefuit-o chiar din prima mișcare fiscală și de la care și-a îndepărtat sprijinul, pentru că populația a înțeles că e victima reală;
• președintele, pe care l-a executat politic prin majorarea TVA – exact taxa pe care însuși președintele o jurase stabilă. Astfel, promisiunea lui Nicușor s-a dovedit a fi doar o fumigenă electorală, iar cetățeanul a fost lovit direct în portofel, nu în ballot box. Iar Bolojan a făcut-o premeditat, ca să arate cine e adevăratul „stăpân”.
Rezultatul? Bolojan a pornit cu sabia scoasă într-o cruciadă, doar formală, împotriva celor care jefuiesc bugetul și a sfârșit prin a jefui tocmai populația, care trebuia protejată.
O spun din perspectiva celui cu venit la vedere, pragmatic, care judecă prin ce intră și ce iese din portofel, nu prin discursuri electorale. Pentru că portofelul e cel mai exact barometru: nu negociază iluzii, contabilizează pierderi.
Principalele cauze ale deficitului bugetar, chiar dacă nu sunt prezentate oficial, pentru a nu fi judecați în raport cu eliminarea lor, sunt evidente:
• Evaziunea fiscală clasică – gașca de șmecheri care fură TVA și rad milioane anual sub ochii ANAF-ului adormit.
• Evaziunea de lux – concernele monopoliste care externalizează profitul prin off-shore-uri, lăsând România cu firimiturile.
• Programul Anghel Saligny – un sac fără fund din care primarii fideli își umplu buzunarele.
• Investițiile strategice – un termen pompos pentru para-ndărăt legalizat, schemă piramidală pe bani publici.
• Pensiile speciale și pseudo-protecția socială – cadouri pentru privilegiați, bombe cu ceas pentru buget.
• Fraudele din sănătate și educație – mai multă „inovație” în furt decât în servicii sau manuale.
• Sinecurismul politic – armate de neamuri, fini și amante în funcții călduțe, fără competență, dar cu salarii nesimțite. Sunt căpușele care sug sângele statului până-l lasă alb ca varul.
• „Reforma bugetară” marca Bolojan – comasări și tăieri de posturi după ureche, fără audit profesionist sau evaluare a gradului de încărcare a funcționarului. Modelul Ponta–Diaconu repus în practică: administrația slăbită, frauda fiscală favorizată, veniturile fiscale scăzute deja cu 5%. Multă gălăgie, efect invers decât cel scontat.
Aici apare în scenariu Ilie „Vulpoiul Fiscal” Bolojan: nu ca haiduc, cum ar vrea să fie perceput, ci ca tâlhar sadea, după portofel. Nu închide robinetul furtului, ci pune populația să aducă găleți cu apă pentru a asigura finanțarea sinecurismului și a clientelei politice.
De ce? Pentru că Bolojan a înțeles un adevăr simplu și cinic:
• clasa politică reacționează violent dacă îi tai privilegiile;
• sinecuriștii își apără funcțiile ca pe o pradă de război;
• clientela de partid face scandal dacă le oprești robinetul banilor publici;
• populația, în schimb, nu reacționează, e docilă și chiar dacă cârtește, se resemnează ușor.
Și atunci Bolojan a ales „calea ușoară”: lovește în cei mulți, vulnerabili, pentru că știe că nu ies în stradă. De privilegiați îi este frică; de popor – deloc.
De aceea, să nu ne amăgim: în opinia mea Bolojan nu e premier, e casierul mafiei politice. Strânge bani nu pentru stat, ci pentru „stăpânii” care continuă să jefuiască bugetul public. Populația plătește nota de plată; clientela politică își comandă încă un rând de șampanie pe banii noștri. Și, mă tem că Tudose si Câciu au dreptate, deși sunt cei mai mari ipocriți si ultimii care au dreptul moral s-o spună:
Aceasta nu e reformă!
Acesta nu e echilibru fiscal!
Aceasta nu e modernizarea statului!
E pur și simplu tâlhărie instituționalizată, cu polița legală, cu bon fiscal și mesajul cinic: „Vă mulțumim că ați contribuit la menținerea corupției și hoției instituționalizate în România. N-am venit s-o eliminăm, ci s-o consolidăm!”
Eu asta văd, dincolo de gargara politică, clar și incontestabil: România nu e executată o dată sau doar la fiecare ciclu electoral. Este executată zilnic: la fiecare ședință de guvern, la fiecare rectificare bugetară, la fiecare discurs în care ni se spune să strângem cureaua „pentru binele țării”. Țara fiind, evident, buzunarul lor. De care nu se atinge nimeni. De banii lor, de sinecurile lor, de comisioanele lor, de clientela lor.
Cam acesta e adevărul: România e executată metodic, cu planuri ipocrite, promisiuni mincinoase, false și cu zâmbet șiret, fiind mereu o victimă pusă să-și aplaude propriii călăi, ce se prezintă ca fiind salvatorii.
În acest scenariu idiot, eu nu mai sunt naiv! Nu mă mai îmbăt cu apă rece și nu mai cred în iluzii!
