A încerca să decuplezi mafia de la banii publici cu ajutorul celor care au cuplat-o și au furat cu ambele mâini e culmea prostiei politice! E ca și cum l-ai numi pe Al Capone ministru de Finanțe ca să stopeze evaziunea fiscală sau pe Jack Spintecătorul ministru de Interne să apere ordinea publică. Nu știu dacă să râd sau să plâng, dar exact asta încearcă Bolojan acum.
Cu aceeași miniștri care au făcut din corupție sport olimpic, cu aceeași armată de cumetri, fini, amante și verișori instalați în posturi publice, cu aceiași baroni care au transformat statul în pușculița lor personală, Bolojan vrea să facă „marea reformă”. Serios acum, nici Caragiale nu ar fi avut curaj să inventeze o farsă atât de grotescă.
Eu nu cred că Bolojan e naiv. Omul știe prea bine că nu reformezi o haită de lupi cerându-le frumos să treacă pe salată verde. Știe că tot ce poate obține sunt niște „reforme cosmetice”, făcute cu bisturiul tocit al PSD și pansate cu leucoplastul găunos al PNL. Adică schimbăm perdelele dintr-o casă infestată de șobolani și îi spunem poporului că am făcut renovare capitală.
Strategia lui Bolojan a fost simplă și, la început, chiar spectaculoasă: să sperie PSD-ul cu spectrul falimentului statului. „Ori facem reformă, ori ne prăbușim!”, a strigat el, în timp ce pe fundal Ciolacu căsca și Grindeanu număra contractele băieților deștepți. Numai că, după cum se vede, nu a ținut cacealmaua. PSD nu s-a speriat. Dimpotrivă, s-a uitat la Bolojan ca la un copil care crede că poate speria lupul cu mască de Halloween. În final, cel păcălit va fi chiar Bolojan.
De ce? Pentru că PSD are în ADN exact ceea ce ne-a servit Iliescu după Revoluție: fanariotismul. România funcționează astăzi pe modelul Stambulului de secol XVIII. Toate funcțiile publice sunt târguite politic ca niște dregătorii fanariote, toate privilegiile se cumpără, iar banii din buget curg ca pe Dâmbovița spre buzunarele cui trebuie. Asta e „democrația originală” pe care ne-au livrat-o cu generozitate tovarășii din anii ’90.
Și-acum, să fim serioși: PSD să se reformeze? Păi să se reformeze în ce? Într-un partid occidental? Într-un grup de oameni cinstiți? Păi atunci ar dispărea! Pentru politicianul român, a nu face trafic de influență e ca și cum i-ai cere unui pește să trăiască pe uscat. Politica românească fără corupție și nepotism e precum sarmalele fără carne sau nunta fără lăutari – un nonsens cultural.
Eu nu sunt pesimist. Sunt doar pragmatic. Nu văd absolut nimic care să-mi dea speranța că sistemul fanariot instalat în România va putea fi schimbat vreodată. Nu-mi fac iluzii și, în felul acesta, mă scutesc și de dezamăgiri. Nu sunt exaltat și nici nu mă aștept la miracole. Dacă se va întâmpla vreo schimbare reală, va fi un accident al istoriei, nu rezultatul unei voințe politice.
În concluzie, singurii care vor fi din nou păcăliți vor fi cetățenii nealiniați politic, aceia care încă mai cred în povești cu reforme și „reconstrucții din temelii”. Lor li se va vinde iluzia că Al Capone a intrat la seminar și că Jack Spintecătorul ține cursuri de bune maniere.
Dar nu vă faceți iluzii: fanarioții sunt eterni. Dacă vine taifun, își schimbă cortul. Dacă vine criza, își mută sacii de bani în alt hambar. Singura constantă a României rămâne sistemul fanariot: corupția ridicată la rang de artă, iar politica – un bal mascat în care se dansează pe banii contribuabililor, până la ultimul leu.
