Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a transmis un comunicat oficial în legătură cu cazul recent adus în atenția publicului. Evenimentul a avut loc în anul 2014, iar dosarul se află încă pe rol, neexistând o hotărâre definitivă până în prezent.
Conducerea spitalului regretă profund suferința pacientului și transmite întreaga compasiune familiei afectate. De asemenea, se precizează că echipa medicală implicată în acel moment nu mai activează în cadrul instituției.
„În prezent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița are o echipă complet nouă, dedicată respectării standardelor actuale de îngrijire. Ne exprimăm speranța că justiția va clarifica toate aspectele acestui caz, cu respectarea drepturilor tuturor părților implicate”, se arată în comunicat.
Misiunea spitalului rămâne aceeași: oferirea de sprijin, tratament și siguranță fiecărui pacient care îi trece pragul.