Marcel Ciolacu, deranjat de „plangerea penală”, a ieșit public să ne explice, senin, că România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. Ba mai mult, ne spune că o parte din acel deficit, în valoare de 65 de miliarde de lei, a fost gestionat „cu grijă” prin Fondul de Rezervă. Fără rectificare bugetară, fără dezbatere parlamentară, fără transparență. De ce? Pentru că anul electoral ar fi dus la cheltuieli și mai mari, zice premierul.
Ceea ce omite să spună este că tocmai folosirea acestui mecanism excepțional — Fondul de Rezervă — în locul unei rectificări bugetare clasice este problema esențială. Rectificările bugetare nu se fac în lipsă de bani, ci atunci când statul colectează mai mult decât estimat sau când unele ministere nu consumă integral sumele alocate. În 2024 nu a fost cazul: am avut un deficit record și o foame de resurse fără precedent.
Așadar, în loc să își asume realitatea, Guvernul a preferat să aloce discreționar sume uriașe către administrații locale, instituții și proiecte „de partid și de stat” prin decizii de Guvern neînsoțite de justificări reale de urgență. Pentru un ochi avizat, asta se numește ocolirea deliberată a controlului democratic.
Ciolacu spune apoi că „80% din acest deficit s-a dus în investiții”. Sună frumos. Drumuri, spitale, școli, canalizare. Dar realitatea din teren — și din execuția bugetară — arată că o mare parte din acești bani s-au dus în cheltuieli de funcționare și în contracte alocate cu dedicație. Investițiile reale au fost întotdeauna sacrificiul preferat al promisiunilor electorale.
Mai departe, premierul încearcă să-și apere poziția invocând guvernările anterioare. Aflăm că PSD nu e vinovat, pentru că „a avut premier doar un an și zece luni” din ultimii cinci ani. Un argument straniu din partea unui partid care controlează, direct sau prin interpuși, o mare parte din administrația locală, din Parlament și din instituțiile de forță.
Într-un moment de sinceritate care frizează autoincriminarea, Ciolacu confirmă că deficitul s-a acumulat în mare parte în timpul mandatului său, dar încearcă să îl justifice cu investiții, măriri de salarii și recalculări de pensii. Adica mituirea electoratului. Nu suflă însă o vorbă despre lipsa acoperirii bugetare, despre angajamentele luate fără garanții de sustenabilitate sau despre faptul că dobânzile uriașe pe care le plătim azi sunt rezultatul politicilor haotice de împrumut practicate în aceeași perioadă.
Când liderul celui mai mare partid vine și îți spune că a cheltuit masiv „pentru viitor” în vreme ce prezentul se sufocă de datorii, nu poți să nu te întrebi: viitorul cui?
Pentru că, până la proba contrarie, România nu a investit în infrastructură, ci în rețele de influență. Nu în spitale, ci în voturi. Nu în dezvoltare, ci în supraviețuirea politică a unui sistem obosit și corupt.
Adevărul? Așa cum îl spune chiar Marcel Ciolacu, fără să vrea: 65 de miliarde de lei au fost cheltuiți fără control, fără reguli și fără rușine. Nu prin rectificări transparente, ci printr-un Fond de Rezervă transformat în pușculiță de campanie.
Și da, domnule prim-ministru, acest deficit nu s-a dus în „viitorul României”. Ci în prezentul partidului dumneavoastră.
