Cum se simte un funcționar public onest, cu un salariu de 6000 de lei – adică mai puțin decât ia, lunar, o secretară de parlamentar sau o fiică de baron local – atunci când i se taie sporurile pe motiv de „eficiență bugetară”? Probabil ca un paznic de bancă la care a dat spargere familia hoților și care, în loc să fie recompensat că a sunat la poliție, e mustrat că a consumat prea mult curent cu lanterna.
Iar când funcționarul vede că fiica lui Gheorghe Flutur, lider de frunte PNL, angajată pe pile la ANCOM, încasează peste 5000 de euro (27.500 lei) lunar fără să fie clar dacă a văzut vreodată un raport sau un dosar în viața ei profesională și multe alte asemenea „beizadele” angajate in instituțiile statului, precum ASF, ANRE, ANRP, TAROM, PETROM, Consilii de administrație la Regii și companii cu capital de stat, Poșta Română, Apele Române, etc., atunci simte și greață și scârbă și furie. Pentru că acesta nu mai e stat. E o gașcă organizată care jefuiește cu legitimație.
Și apare Ilie Bolojan, în rol de contabil al durerii naționale, care vine și ne spune, cu aer de om serios, că trebuie să „reformăm statul”. Dar nu se atinge de adevăratele găuri negre: ANCOM, ANRE, TAROM, CFR, ASF, ANRP, Poșta Română, Apele Române, companiile de stat, consiliile de administrație, regii autonome – toate pline de sinecuri și nepoți care încasează sume obscene pentru activități fictive. Și nici nu le dă macar ca exemplu: „de aici trebuie să incepem”. Nu a cerut consilierilor o listă cu agențiile statului unde salariile pornesc de la 3000 de euro, să iasa public cu ea și să declare: „începem de aici”. Nu, acolo e liniște. Acolo se suflă doar în iaurt și se pupă inelele partidului. Și e OK!
În aceste condiții, pe cine mai crede că prostește Bolojan? Când vorbește despre „ținta de deficit bugetar”, dar nu spune un cuvânt despre:
• audituri externe ale cheltuielilor;
• tragerea la răspundere a celor care au prăduit banii publici;
• reducerea posturilor sinecuriste;
• introducerea managementului privat profesionist în companiile de stat.
Nu. El vine cu soluția clasică a omului fără curaj: tăiem de jos și mărim taxele. Să plătească mediul privat, să plătească micii întreprinzători, să plătească angajatul de la stat care mai muncește ceva. Dar nu deranjăm rețelele de partid, nu tulburăm sinecurile, nu deranjăm hoția.
Pe scurt, Bolojan, e un ipocrit sadea: vrea să reducă deficitul fără să atingă cauzele lui. Adică vrea să repare o țeavă spartă, dar fără să închidă robinetul. Ba mai mult: toarnă apă peste gaură și spune că e „optimizare fiscală”.
Adevărul e că acest așa-zis reformator, la modul și stilul cum a demarat reforma, este doar un instrument al mafiei politice PSD-PNL, pus să mimeze seriozitatea, în timp ce sistemul își continuă nestingherit jafurile.
Asta nu e reformă, D-le Bolojan, e o scamatorie! Nu e curaj, e obediență! Nu e viziune, e contabilitate cinică, diletanta, menită să salveze clientelismul de partid.
Și totul se desfășoară pe fondul unui spectacol grotesc, în care:
• rudele și amantele politicienilor sunt angajate „pe competență” în structuri cu nume pompoase;
• consiliile de administrație devin pepiniere de pensii speciale;
• iar cei care trag efectiv la jug – fie la stat, fie în privat – sunt taxați, penalizați, umiliți.
Am ajuns, se pare, într-o nouă epocă fanariotă, în care administratia publica este împărțită între boierii de partid și iobagii fiscali. O epocă în care statul nu mai e slujitorul cetățeanului, ci stăpânul abuziv al resurselor publice, pe care le împarte între ai săi cu aroganța unui prinț oriental.
În concluzie, Bolojan, la cum a început, nu e un reformator, ci un paznic de faliment național, care păzește hoții, dar îi penalizează pe cei care mai trag să țină statul în viață. Iar asta nu e reformă. E cinism instituționalizat. E nelegiuire cu față de contabil. E perversiunea perfectă a unei guvernări care mimează salvarea, dar întreține boala cu aceeași pilulă: să plătească prostimea.
