Grindeanu, între Monaco și Dumbrăvița!

      Cronica unei feude politice fanariote, cu iz imobiliar și buget la sacoșă

      Domnul Sorin Grindeanu, cu un pedigree PSD-ist de rasă pură, atât la propriu cât și la figurat, calcă apăsat – uneori chiar strivitor – pe urmele mentorului său, Marcel Ciolacu. Sau poate invers. La nivelul acesta de șmecherie instituționalizată, e greu de spus cine pe cine a școlit. Important e că amândoi excelează într-un sport balcanic cu tradiție: disimularea pe bani publici, cu fundal fanariot și scenografie de Monaco.

      Asociația Familială PSD: guvernare cu „fond de rezervă”

      În vremea guvernării Ciolacu, PSD a funcționat ca o Asociație Familială. Nu în sensul poetic, ci cât se poate de contabil. Trei acționari principali: Ciolacu, Grindeanu și Simonis – prieteni de idei mari și conturi grase, organizați mai eficient decât o rețea paramilitară.
      Mecanismul era simplu și elegant: Ciolacu transfera bani din bugetul de stat în fondul de rezervă al Guvernului – locul unde banul public capătă libertate de mișcare și dispare fără urme. De acolo, banii plecau spre direcții bine stabilite: către clientela lui Grindeanu (autostrăzi promise doar în PowerPoint) și cea a lui Simonis (stadioane decorative și promisiuni electorale).
      Trioul se reunea, nu în ședințe de partid, ci în destinații exclusiviste, precum Monaco. Se zvonește că deplasările erau facilitate de avioane închiriate de NORDIS – o coincidență cu parfum imobiliar. Acolo, se pare,  la ședințele „de strategie”, se decidea soarta milioanelor.
      Cât despre para-ndărături? N-avem probe, dar nici îndoieli. Pentru că nu există în România performanță imobiliară fără complicitate birocratică și oarece „ungere”.

     De la zero la imperii rezidențiale

      În schema mare, fiecare și-a adus oamenii „de încredere”. Grindeanu l-a adus pe Cionca, vicepreședinte PSD Timiș, și om cu fler în ale dezvoltării. Tot „întâmplător”, în afaceri apar și soția lui Grindeanu și nepotul lui Ciolacu. Rezultatul? Trei cartiere rezidențiale noi-nouțe, apărute în Timișoara, Săcălaz și Dumbrăvița – ca ciupercile după ploaia… de fonduri guvernamentale.
      Nu e ilegal să fii dezvoltator imobiliar. Dar e indecent să faci asta pe furiș, cu discreție totală și fără transparență privind sursa fondurilor. Înainte de politică, nici Grindeanu, nici Ciolacu, nici Simonis nu excelau în afaceri. După politică, au devenit brusc „sponsori de urbanism”.
      ANAF Timiș a încercat timid o inspecție. Răspunsul? Firmele vizate s-au mutat fulgerător la Prahova – un paradis fiscal românesc, binecuvântat cu protecție politică. Acolo, un om din conducerea ANAF a blocat ilegal inspecția. Apoi, fără prea mult scandal, firmele s-au întors la Timiș. Între timp ANAF Timiș a fost…liniștit.

      Mecanismul protecției – între „baronul Mocioalcă” și Curtea de Conturi capturată

      Pentru a securiza spatele și a neutraliza orice curiozitate instituțională, Grindeanu și Ciolacu au operat mutări strategice. Vicepreședinte , în locul lui Ilie Sarbu, la Curtea de Conturi a fost adus Ion Mocioalcă – un baron local de Caraș, cu origini comune cu Ilie Sârbu și Grindeanu. Mocioalcă nu a venit să verifice banii publici, ci să-i protejeze. Prima acțiune: debarcarea șefului Camerei de Conturi Timiș, care îndrăznise să întrebe unde se duc banii. Apoi a urmat capturarea ANAF, DGRFP Timișoara și AJFP Caraș-Severin. Totul a fost fidelizat și subordonat.
      Astăzi, cu Stănescu, Mocioalcă, Busuioc și Heiuș în poziții-cheie, Curtea de Conturi și ANAF sunt instrumente de protecție politică, nu de control fiscal. Ei sunt garanția că banii pot fi deturnați legal și că nimeni nu se va uita în contabilitatea firmelor de casă din anturajul Grindeanu–Simonis.
      Dacă, prin absurd, în aceste instituții ajungeau profesioniști apolitici și onești, România ar fi avut azi pe rol cel mai mare caz de jaf organizat din bani publici post-’89. Și poate chiar o explicație oficială pentru deficitul comercial record din 2024, generat de investiții fictive și drenaj bugetar în circuit închis.

      Frica nu vine din DNA. Vine din presă.

      Astăzi, instituțiile statului au fost domesticite. Pericolul real pentru Grindeanu si PSD (sper să înțeleagă și Bolojan și Nicusor Dan asta) nu vine de la ele. Vine de la presă – acel rest de presă care nu tace, nu acceptă mită guvernamentală și nu pupă inelul.
      Grindeanu știe ce înseamnă o campanie de presă bine țintită. Știe că, într-un dulap plin de schelete imobiliare, o singură ușă deschisă poate dărâma totul. De aceea, domnul Grindeanu s-a arătat deranjat de opiniile incomode. A trimis emisari, a întrebat subtil în ce relații sunt unii oameni cu directorii de publicații, a tatonat terenul ca să reducă la tăcere voci libere.

      Un mesaj pentru domnul Grindeanu

      Domnule, am fost în conflict cu mulți șefi numiți politic: Năstase, Blănculescu, Șerban Pop, Rușanu. Ei au plecat. Eu am rămas. Pentru că n-am slujit un partid, ci legea. Pentru că am fost loial adevărului, nu intereselor.
      Dacă vreți să nu mai scriu, încercați ceva simplu: Fiți corecți. Fiți transparenți. Fiți demni. Renunțați la ipocrizie, la minciună, la gașca de profitori care vă „securizează” în funcții. Nu mai guvernați ca într-un SRL de familie.
      Până atunci, voi scrie. Cu condeiul. Cu faptele. Cu ironia. Cu documentele. Nu din ură. Din datorie morală – termen pe care voi l-ați scos nu doar din conduită, ci și din vocabular.
      Eu nu scriu ca să plac.
      Scriu ca să trezesc.
      Nu ca să intru în sistem, ci ca să-l devoalez.

      Și pentru că tot vorbim de viitor…

      Urmăriți, în lunile care vin, de ce Grindeanu și PSD vor o presa obedientă. Urmăriți cu câtă încrâncenare se va bate gașca care continuă să controleze PSD-ul – Grindeanu, Stănescu, Busuioc, Mocioalcă, Savonea și alți „securizați” în funcții-cheie – pentru a nu pierde privilegiile și electoratul captiv. Se vor opune cu toată forța instituțională pe care au capturat-o, ca Bolojan, Nicușor Dan și oricine altcineva care îndrăznește să vorbească despre reformă să nu poată schimba nimic.
      De ce? Pentru că miza e uriașă.
      O reformă reală ar însemna eliminarea sinecurilor, pensiilor speciale, subvențiilor mascate, ajutoarelor sociale acordate pe pile și, mai ales, blocarea accesului preferențial la fonduri publice pentru primăriile, consiliile județene și clientela pesedistă.
      Asta ar însemna pierderea bazinului electoral clientelar. Pentru că nu-ți poți fideliza votantul fără mită din bani publici.
      Asta ar însemna sfârșitul modelului PSD de guvernare.
      Iar pentru Grindeanu, asta înseamnă un singur lucru: trebuie să-și păstreze masca perfect nesifonată, să joace rolul tehnocratului competent și să își țină camarila sub umbrela garanției blocării reformei.
      Pentru că, dacă România se schimbă, ei nu mai au loc în poveste.