Observ ce se întâmplă azi în California și, deși pare șocant pentru unii, mie nu mi se pare deloc ilogic. De fapt, este o consecință firească a unei politici greșite de imigrație. Se spune adesea, mai ales din partea criticilor conservatori, că SUA și-ar fi schimbat radical poziția față de imigrație. Eu nu cred asta. Adevărul este că Statele Unite au controlat mereu foarte strict fluxul migrator.
Cine a vizitat vreodată New York-ul și a trecut pe la Ellis Island, știe ce însemna cu adevărat triajul migranților. Nu era o poartă larg deschisă, ci un filtru sever. Se făcea selecție draconică: stare de sănătate, cunoștințe, aptitudini, profil moral. Și, în paralel, o altă realitate mai puțin discutată: SUA nu a oferit niciodată statutul de refugiat politic oricui și oricum. În spatele acestor decizii a stat, dintotdeauna, o politică rafinată de racolare a inteligenței mondiale. Dacă aveai minte, talent, inovație sau viziune – America te dorea. Dacă nu – se închidea ușa. Simplu. Selectiv. Funcțional.
Aceasta era politica americană de imigrație: fie selecție la sânge, fie selecție pe bază de inteligență. Niciodată „turmă”.
Din păcate, în ultimele decenii, odată cu preluarea puterii de către Partidul Democrat și influența tot mai mare a curentelor progresiste, această abordare s-a schimbat radical. SUA a început să copieze modelul german din era Merkel: primim pe toată lumea, fără filtre. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine – indiferent cine sunt, ce știu, ce vor sau ce pot face.
Rezultatul? Exact ce se putea prevedea: explozie de infracționalitate, prăbușirea standardelor educaționale, haos urban, și – poate cel mai grav – dezvoltarea rapidă a unor rețele infracționale bine organizate: clanuri, carteluri, bande de stradă, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă, șantaj.
Pentru că, sincer: ce poate face în SUA un mexican care nu are școală, nu are o profesie, nu a muncit niciodată serios în țara lui și nu cunoaște nici limba engleză? Așa cum e sistemul acum, este racolat imediat pentru activități criminale. Rețelele îl așteaptă cu brațele deschise. Nu trebuie să fie deștept. Trebuie doar să execute ordinele. E ieftin, dispensabil și perfect pentru piața neagră.
Și așa, pas cu pas, California – odinioară un stat model pentru civilizație, inovație, prosperitate și siguranță – a ajuns o umbră a ceea ce a fost.
Am fost acolo anul trecut. Am văzut cu ochii mei ce a însemnat această emigrație necontrolată. Centre urbane care odinioară erau vibrante și sigure arată acum ca niște scene post-apocaliptice: tabere de oameni fără adăpost, dependenți de droguri injectându-se pe stradă, magazine închise, jafuri la vedere, poliție depășită și un sentiment apăsător de degradare generalizată.
Să nu ne mințim: toate acestea nu sunt doar rezultatul unor greșeli întâmplătoare. Sunt rezultatul direct al unei politici de imigrație fără cap și fără filtre, sub masca umanismului progresist. Iar America plătește acum prețul – în dolari, dar mai ales în siguranță și încredere.
Am fost în California anul trecut, cu speranța de a revedea acea Americă a visului occidental: curată, organizată, eficientă, cu zâmbet Colgate și șosele fără gropi. Mă pregătisem mental pentru un strop de jet lag, dar nu pentru șocul cultural care avea să mă lovească frontal, cu întârziere, ca o palmă dată de istorie. Dacă în anii 2000 mergeai în State să vezi civilizație și democrație în formă de export premium, în 2024 te duci să vezi cum arată o societate când libertatea și-a luat liber de la bun simț și s-a întins pe trotuar cu o pungă de chipsuri sub cap și o seringă lângă ea.
San Francisco mi-a dat, de la început, o imagine perfectă de contrast. Golden Gate strălucea cuminte la apus, iar Pacificul făcea fundalul ideal pentru un selfie. Apoi am coborât în oraș, seara, dupa ora 21,00. În Downtown. Cartoane pe trotuare, oameni prăbușiți în poziții care sfidează anatomia, resturi de viață trăite în sevraj și un peisaj care semăna cu o filmare ratată din The Walking Dead. Doar că n-avea regizor, nici scenariu – era doar o miercuri normală. Între doi pași, numărai vreo trei seringi, iar între două clădiri, găseai mereu pe cineva care se certa cu aerul.
Los Angeles-ul nu m-a dezamăgit. M-a terminat. Downtown-ul lui, cândva simbol al vibrației urbane, arată azi ca o colonie penală cu libertate deplină. Nu intri acolo după apus decât dacă te-ai certat cu viața sau n-ai planuri de pensie. Mizeria te înconjoară: gunoaie, mirosuri, oameni pierduți printre resturi. Înainte de un semafor, pe stradă, un bărbat s-a aruncat în fața mașinii mele cu elan de baschetbalist în finală. Sărea, ca și cum pe stradă ar fi fost un coș de baschet. Fiica mea a avut un șoc. N-a fost un accident. A fost o încercare de a se simți viu, probabil. Sau de a ieși, definitiv, din visul american devenit coșmar urban.
Nici în supermarket nu te linișteai. Am intrat să iau apă, pastă de dinți și gel de duș. N-am putut să mă autoservesc. Apa era sub lacăt. De fapt, totul era sub lacăt: de la șampon la biscuiți. Dacă voiai o bere, trebuia să chemi paznicul. Sau un preot. În California, rafturile sunt în lanțuri, nu hoții. Hoții au program nelimitat.
Iar când vine vorba de imigrație, se vede că America și-a pierdut complet politica de selecție. Altădată era Ellis Island, cu triaj dur și criterii clare. Azi, totul pare scăpat de sub control. Diversitatea a devenit atât de profundă, încât nici nu mai e funcțională. Într-un magazin, te întâmpină un indian, la hotel îți răspunde un sirian, în Uber te plimbă un mexican. Nimeni nu vorbește engleză. Ai senzația că te-ai rătăcit printr-o ședință ONU fără traducere simultană. Am cerut un adaptor de priză și am primit un fierbător de ceai. Mi s-a răspuns într-o limbă pe care o presupun a fi urdu, dar n-aș băga mâna-n foc.
Poliția? Prezentă prin absență. În California, dacă ești drogat, nu te întreabă nimeni nimic. Dacă ești turist și pare că judeci ceva din priviri, ai toate șansele să fii considerat reacționar. Legile sunt scrise poetic, abstract, poate chiar experimental. Se pare că doar crima organizată mai are un plan clar.
Și totuși, n-a fost totul pierdut. Am văzut și locuri superbe: Pacificul e neschimbat, munții îți taie respirația, autostrada „route1”, de pe malul Pacificului e chiar numărul unu, iar prin cartierele, gen Beverly Hill, Hollywood, ori stațiunile gen Malibu, Venice, Santa Monica, în care metrul pătrat costă cât o vilă în Europa, curățenia e exemplară. Mai există o Americă funcțională, educată, atentă la detalii. Dar e în buncăr. Și pare că a pierdut telecomanda de la restul țării.
California, în 2024, nu mai visează. Sforăie. Și delirează. E o combinație de Disneyland abandonat și Havana ori Monterrey-ul mexican, cu droguri. Un teritoriu în care progresul s-a întors pe dos, iar libertatea a uitat să mai verifice dacă nu cumva s-a transformat între timp în haos.
Dacă vrei vacanță cu adrenalină, du-te acolo. Unde cartelurile mexicane au profitat și s-au infiltrat, revendicându-si teritoriul, ca și cum ar fi mexican. Iar ce vedem azi la TV., e riposta cartelurilor mexicane ale drogurilor.
Dacă vrei ordine, civilizație și sens – caută în Japonia, Norvegia, Elveția. Sau măcar într-un colț de Europa unde supermarketul nu are lacăt pe șampon și unde nu te lovești de stafii sedate, care numai oameni nu mai pot fi numiți.
