Comisia Europeană, pentru unii naivă ca o bunicuță care mai crede în Moș Crăciun, continuă să urmărească deficitul bugetar al României cu o expresie de îngrijorare pe chip. Cică e mare, cică nu scade, cică guvernul nostru n-a făcut reforme. Șoc și groază! Cine și-ar fi imaginat că, după ce au împărțit miliarde pe promisiuni, pomeni și presă, tot ei au produs dezastrul?
Dar haideți să nu ne grăbim cu concluziile. Guvernul – în formula sa festivă PSD-PNL-UDMR – n-a cheltuit de dragul cheltuielii. A fost o formă de artă. Un performance bugetar. Într-un gest poetic de auto-sacrificiu, Ciolacu și colegii săi s-au decis să dea totul pentru popor: contracte pentru primari, salarii speciale pentru prieteni, subvenții pentru televiziuni care să spună că totul e bine. Ba chiar și pentru cele care spun că ar putea fi rău, dar numai după alegeri.
Rezultatul? Alegerile au fost pierdute. Dar, cum știm, esența democrației e să nu te dai dus nici dacă poporul te scoate pe ușă. Că doar nu te-ai chinuit atâta să-ți pui rudele, finii și colegii de școală generală în funcții publice, doar ca să pleci după un simplu vot. Nu, domnule! România e un stat de drept… în care dreptul la sinecură e sfânt.
Și totuși, e deja iunie. Jumătatea anului. Timpul curge, cifrele se înroșesc. Statisticile vin cu jalba în proțap: deficitul s-a dus deja la plimbare peste limitele asumate, evaziunea se cocoață pe statistici ca o capră pe munte, veniturile bugetare sunt sub așteptări, iar cheltuielile? Ca la nuntă. Și, paradoxal, nimeni nu pare grăbit. Nici măcar alarma de la Bruxelles nu i-a trezit pe guvernanți din somnul pe bani publici.
Realitatea e dureroasă: chiar și dacă, printr-un miracol politic, ar apărea mâine voința de a face reforme, s-ar putea să nu mai fie timp. Economia nu funcționează ca televiziunile de partid – nu răspunde la „ne ocupăm după weekend” sau „trimitem un proiect în septembrie”. Ce n-ai făcut până acum, greu mai repari în ultimele luni ale anului. Nu de alta, dar vin alte alegeri. Și mai vin niște campanii de dus cu plicul, nu cu programul de guvernare.
Fără banii europeni – acele miliarde de euro pe care le tratăm cu dispreț, dar fără de care am intra direct în faliment – suntem în colaps total. Să nu ne ascundem după deget: dacă Bruxelles-ul decide să închidă robinetul pentru că România doar mimează reformele, scenariul e simplu și sinistru. Nu doar că nu vor mai fi bani de pensii speciale și contracte cu dedicație, dar s-ar putea să nu mai fie nici pentru salariile celor care le semnează.
Și totuși, guvernul „încă-Ciolacu” trăiește într-o bulă roz, în care problemele dispar dacă nu le pronunți, iar soluțiile apar dacă le repeți de suficiente ori la televizor. În timp ce Nicușor Dan și Bolojan, ca niște economiști scăpați dintr-un Excel, avertizează că trebuie redus aparatul bugetar, Palatul Victoria pare convins că o soluție reală e să mai inventeze o agenție. Sau două. Ca să „coordoneze reformele”.
Presa? E deja la partea cu desertul. Știri optimiste, breaking news-uri fabricate la comandă și analize care încep cu „se discută”. Și, evident, fără întrebări incomode despre unde s-au dus miliardele sau câte rude de partid mai sunt pe statul de plată.
Bruxelles-ul, în schimb, nu mai are răbdare pentru improvizațiile noastre. Vrea fapte, nu powerpointuri. Vrea tăieri, nu vorbe. Vrea reforme, nu rotiri de cadre. Și când vine nota de plată, o să fie fără discount politic. Din păcate, pentru noi toți.
Așa că România stă azi, ca într-un banc prost, între două realități: una oficială, cu promisiuni și optimism la televizor, și una concretă – cu un buget găurit, instituții paralizate și o administrație care consumă tot mai mult și livrează tot mai puțin. De data asta, nu mai merge cu „vedem după alegeri”.
Că după alegeri, s-ar putea să nu mai fie nimic de văzut.
