România, 2025. După o viață întreagă de muncă, de contribuții plătite la zi, cu statul în rol de partener obligat și totodată dezinteresat, pensionarii se trezesc puși în fața unei noi „reforme”: vor plăti din nou pentru sănătate. De data asta nu ca salariați, ci ca pacienți „vinovați” că încă trăiesc.
Să fie clar: nu vorbim despre o ajustare tehnică a sistemului. Ci despre o lovitură cinică, menită să acopere nu lipsa de fonduri, ci lipsa de voință de a stopa jaful generalizat din sistemul sanitar. Este o dovadă în plus că statul român, în forma sa actuală, nu mai are nici măcar intenția de a proteja cetățeanul. În schimb, îl taxează și pentru aerul pe care îl respiră.
Unde sunt banii noștri?
Pensionarii din România au contribuit timp de decenii la sistemul de sănătate. Au plătit cotizații, asigurări, impozite, fără să întrebe unde se duc banii. Au avut încredere că, la bătrânețe, vor beneficia de un minimum de protecție. Astăzi, răspunsul cinic al statului este: „Nu mai sunt bani. Mai dați o tură.”
Dar unde au dispărut sumele colosale colectate pentru sănătate? Nu la pacienți. Nu în spitale. Nu în echipamente medicale sau salarii decente pentru personalul sanitar. Ci în buzunarele unei rețele politice și economice care a căpușat sistemul de sănătate, la propriu. Contracte supraevaluate, achiziții fictive, licitații trucate, firme de apartament care vând mopuri la preț de aparat RMN — toate fac parte dintr-un mecanism uriaș de drenare a fondurilor publice.
Cine fură și cine plătește?
Crima organizată, în România, nu mai stă în subteran. Are sediu social, are conturi deschise și contracte cu statul. Nu vine cu pistolul, ci cu ștampila și avizul de la Ministerul Sănătății. Este vorba despre rețele transpartinice, firme conectate politic, care se hrănesc cu banii destinați tratamentului bolnavilor.
Toate spitalele publice sunt infestate cu astfel de căpușe. Dotările, curățenia, hrana, medicamentele, totul trece prin mâinile unei clientele atent selectate, pentru care boala populației este o sursă de profit sigur. În paralel, sistemul privat — în loc să completeze serviciile de stat — s-a transformat într-o nouă formă de subvenționare mascată. Statul plătește, pacientul plătește și el, iar aceiași medici se află în ambele locuri.
Guvernul, complice prin inacțiune
În loc să oprească acest dezastru, Guvernul și Parlamentul aleg calea cea mai ușoară și mai rușinoasă: pun presiunea tot pe cetățeni. În special pe cei mai vulnerabili — pensionarii. Este o dovadă de cinism administrativ și eșec moral. Într-o societate normală, banii lipsă ar fi recuperați de la cei care i-au furat. S-ar face audituri independente, anchete reale, reforme radicale.
Dar în România, sănătatea e o vacă de muls pentru rețelele de influență. Iar Guvernul nu doar că nu oprește jaful, ci îl alimentează: mărește bugetul, crește contribuțiile, adică deschide și mai larg robinetul prin care se scurg banii publici.
Soluția există, dar nu se vrea
Este imperativ un audit internațional al sistemului sanitar românesc. Unul real, făcut de experți din țări unde corupția nu este normă. O analiză independentă ar arăta exact unde se duc banii, cine sunt beneficiarii „reformelor” și cum poate fi stopată această hemoragie financiară.
Până atunci, însă, avem doar această realitate dură: cei care au contribuit o viață întreagă sunt puși să plătească din nou. Nu pentru servicii mai bune, nu pentru reforme, ci pentru că altcineva a furat prea mult și nu răspunde pentru asta.
Concluzie
Contribuția pentru sănătate impusă pensionarilor nu este o reformă. Este o rușine națională. Este dovada că România oficială și-a abandonat cetățenii, și-a trădat promisiunile, și-a pierdut direcția. Este o taxă pe răsuflat. Iar în ritmul acesta, singura formă de ieșire din sistemul sanitar va rămâne… decesul.
