Se vorbește tot mai mult despre creșterea impozitelor și taxelor. Și unde iese fum e și foc, nu? Dar se vorbește prea puțin de fraudele fiscale și furturile uriașe de bani de la buget, prin investiții inoportune, contra unor sume colosale. De vinovății, de persoane implicate în deturnare de fonduri și de masuri de prevenție ca astfel de fapte să nu recidiveze.
În opinia mea, creșterea taxelor, în lipsa unei reforme legislative care să descurajeze frauda fiscală si deturnarea de fonduri bugetar, este inutilă. E frecție la piciorul de lemn a unei mese. Mai mult, într-un context de recesiune, o astfel de măsură implică riscuri majore: pe de o parte, scăderea bazei de impozitare din cauza falimentelor, insolvențelor și retragerii capitalului; pe de altă parte, intensificarea evaziunii fiscale.
Nu putem ignora nici apetitul tot mai mare al clientelei politice și al sinecurilor pentru resursele publice.
Or, atât timp cât colectarea nu este securizată — prin întărirea controalelor și descurajarea evaziunii — și cât timp cheltuielile bugetare rămân necontrolate ori scăpate de sub control, creșterea taxelor nu va rezolva nimic. Din contră, poate agrava problemele.
Mai grav este că, în lipsa unor măsuri clare împotriva celor care au generat deficitul bugetar și fără o strategie de prevenire a fraudelor, populația va percepe această creștere de taxe ca pe un transfer al poverii furtului asupra cetățenilor de bună-credință. Va părea că scopul real este doar alimentarea în continuare a unui sistem corupt.
Și mai grav, dacă oamenii înțeleg că doar ei vor suporta consecințele jafului bugetar, în timp ce vinovații rămân nepedepsiți, percepția generală va fi că au fost din nou înșelați de politicieni. În acest context, tot capitalul de încredere acumulat de Nicușor Dan riscă să se risipească rapid, iar discursul suveranist ar putea cunoaște o recrudescență periculoasă, pe fondul unei noi deziluzii sociale.
