Într-o societate copleșită deseori de zgomotul superficial al populismului, de impostură și de cinismul oportunist, victoria inteligenței și a decenței pare un miracol. Și totuși, s-a întâmplat. Într-o Românie a paradoxurilor, educația și intelectul au reușit să se impună din nou. Într-o confruntare aparent inegală, inteligența a surclasat bădărănia, impostura, oportunismul și obscurantismul – chiar și în spațiul digital, adesea dominat de superficialitate și manipulare.
Contracarând fanatismul și minciuna, masa tăcută a celor educați și empatici a reușit să se mobilizeze. Această comunitate a dovedit că sloganul “Dacă vrei, se poate” nu este doar o vorbă goală, ci o realitate posibilă atunci când valorile sunt susținute cu perseverență. Este, poate, a doua mare victorie simbolică a spiritului democratic românesc de după 1989. Prima a avut loc în 1996, când Emil Constantinescu – o figură a intelectualității – a fost ales președinte. Acum, în 2024, alegerea lui Nicușor Dan reprezintă un moment de cotitură similar, poate chiar mai dificil, într-un context mai complex și polarizat.
Triumful lui Nicușor Dan nu este doar o victorie electorală. Este atingerea unei borne simbolice, aproape imposibil de anticipat în urmă cu doar câțiva ani. Deși, numeric, intelectualii nu sunt majoritari, au reușit să convingă prin forța argumentului și prin moralitatea exemplului că ei sunt alternativa reală. Nu impostorii cu diplome false, nu avarii și oportuniștii care confundă politica cu o carieră de îmbogățire personală. Ci sutele de mii de oameni ca Nicușor Dan – inteligenți, modești, morali – care trăiesc din munca lor cinstită și care nu vânează funcții publice pentru a se prostitua moral, devenind obedienți în fața unor pseudo-intelectuali fără scrupule.
Această victorie vine după decenii de dezamăgiri, înfrângeri morale și regres democratic, de la episodul trist al Convenției Democratice Române, care a eșuat din cauza compromisurilor toxice, până la perioada marcată de clientelism și capturarea statului de rețele mafiote. Astăzi, Nicușor Dan este, într-un fel, în poziția în care s-a aflat și Emil Constantinescu: propulsat în fruntea statului de cei care cred în idei, nu în favoruri. De cetățeni care cer o Românie dreaptă, transparentă și responsabilă.
Dar această victorie este fragilă. Nu este o garanție, ci o oportunitate. Balanța poate oricând să se încline din nou spre oportunismul politic, mascat de populism ieftin. Succesul nu va depinde de promisiuni, ci de livrabile. De capacitatea președintelui și a echipei sale de a produce rezultate concrete, de a reforma, cu curaj și luciditate, instituțiile-cheie ale statului.
Una dintre cele mai mari provocări va fi recâștigarea controlului civic asupra instituțiilor precum SRI și Justiția. În ultimele decenii, din cauza slăbiciunii politicului, acestea au ajuns să se transforme în caste privilegiate, mai preocupate de avantaje materiale decât de misiunea lor constituțională. Bugetele umflate, beneficiile nejustificate și lipsa de transparență au transformat aceste instituții în surse de frustrare publică. Reformarea lor este esențială: SRI trebuie să redevină garantul securității naționale, iar Justiția – garantul dreptății și al statului de drept. Chiar dacă asta va însemna pierderi de privilegii și reforme dureroase.
Un al doilea obiectiv fundamental trebuie să fie eliminarea capusării statului de rețelele clientelare care au transformat guvernarea într-un sistem de drenare a banului public. De 35 de ani, bugetul României este măcinat de investiții ineficiente, gândite nu pentru binele public, ci pentru profitul unor grupuri de interese. Aici se află originea reală a deficitului bugetar: în corupție, nu în lipsa de resurse.
Al treilea obiectiv major trebuie să vizeze administrația publică. Fără depolitizarea acesteia, orice reformă este sortită eșecului. Nepotismul, obediența politică și incompetența sunt cele mai mari frâne ale dezvoltării României. O administrație bazată pe merit și competență nu este un ideal utopic, ci o condiție necesară pentru progres. Pentru ca acest ideal să devină realitate, e nevoie de voință politică și de o viziune pe termen lung.
Dacă Nicușor Dan nu va înțelege că acestea sunt așteptările reale ale celor care l-au susținut, există riscul să sfârșească precum Emil Constantinescu, care a mărturisit dezamăgit: „M-a învins sistemul”. Pentru că „sistemul” nu este altceva decât simbioza toxică dintre clientelismul politic, capturarea resurselor publice și obediența instituțională față de interese obscure.
Alegerea lui Nicușor Dan nu este o garanție a succesului. Este o a doua șansă, poate ultima, pentru ca România să își reseteze parcursul democratic. Întrebarea rămâne: are el forța, viziunea și instrumentele necesare pentru a valorifica această oportunitate istorică?
Vom putea răspunde cu certitudine abia peste patru ani. Atunci vom ști dacă România a reușit să construiască, în sfârșit, un stat de drept sau dacă a rămas prizoniera Republicii clientelismului politic.
