Așa cum am povestit în episodul anterior din telenovela „Petrolul și Prostia Înalt Funcționară”, după mazilirea celebrelor personaje Păltânea, Dumitrache, Soare și restul găștii care controlau comerțul cu produse petroliere în Prahova, caracatița n-a murit. Nici vorbă. A fost ca o meduză mutantă: i-au crescut noi tentacule mai rapid decât pot fi scrise ordonanțele de urgență. Așa sunt mutanții fiscali: le tai un braț și le cresc șase, cu facturi în loc de ventuze.
În toamna anului 2002, am făcut un mic „city tour” fiscal în județul Arad. Scopul: câteva controale la societăți care distribuiau carburanți. Ce am găsit acolo? O petrecere cu benzină la liber. SC GABRYANI COM SRL din Ploiești, jud. Prahova, livra – între septembrie și decembrie – cantități uriașe de produse petroliere în județele Arad și Timiș. Cum? Simplu: înlocuiau produse neaccizate, fără taxa de drum, cu produse accizate pentru transport rutier, oferind un preț tentant. Toți știau adevarul, dar lacomia bate onestitatea. Mai ales în „afaceri”. Valoarea: peste 22 miliarde lei vechi. Destinatari: un fel de “Hall of Fame” al evaziunii – SC NOUL STIL TRADING SRL, SC ELITE TEAM SRL, SC LABAI EUROCENTER SRL (numele ăsta l-am citit de trei ori să mă asigur că nu e o glumă), SC PETRO TAD SRL, SC STANDARD OIL SRL, SC FLAVI TRANS SRL și alții.
În urma acestei combinații, Garda Financiară Arad a calculat un prejudiciu de peste 8 miliarde lei. TVA-ul și impozitul pe profit se evaporaseră cu grația unei găuri negre fiscale. Am sesizat organele de cercetare penală. Nici nu se putea altfel.
În scurt timp, în scenariu a intrat și Jipa Nicolae, administratorul de drept al GABRYANI COM. A fost depistat – cu mari eforturi, deși IPJ Prahova doar mimase că-l caută – cu ajutorul unor polițiști de la TF Timișoara. Toți cei audiați au declarat că marfa era livrată de un anume Soare Gheorghe (alias Gigi), din Ploiești. Gigi era omul-orchestră: însoțea transporturile, elibera documentele și probabil fluiera vesel „Drum bun, TVA!”.
Am încercat să colaborăm cu Direcția Finanțelor Publice Prahova și IPJ Prahova. Rezultatul? Zero. Mai mut decât suspect: ambiguități, bâlbâieli administrative și tăcere. Parcă am fi cerut rețeta originală pentru Coca-Cola. Între timp, GABRYANI COM continua să ridice – legal și nestingherit – 15 blocuri de facturi speciale (adică 750 de facturi pentru uleiuri minerale), plus avize de însoțire a mărfii, cumpără și vindea la greu. Cu alte cuvinte, în timp ce noi băteam la uși închise, ei se aprovizionau pentru sezonul de evaziune de iarnă. Cu concursul celor care ar fi trebuit să-i blocheze.
Un detaliu de finețe: de la 1 decembrie 2002, GABRYANI COM a fost „preluată” de un alt administrator: Corlățari Ioan. Doar că, în urma verificărilor, am aflat că omul nu era chiar… omul. Numele real: Dragulinescu Edmond-Cristian. Actul de identitate? Fals. Obținut cu măiestrie de la Evidența Populației Suceava. Dosar deschis de IPJ Sibiu. Cum de nu știa IPJ Prahova toate astea? Haideți să nu fim naivi. Le știau cu siguranță.
Legat de acest Corlatari Ion, un mic episod: Cum fapta comisă de SC GABRYANI SRL era atât de evidentă încât ar fi putut fi observată și de pe lună cu un binoclu second-hand, iar legea cerea, în mod firesc, o amendă minimă de 1,5 miliarde lei plus confiscarea contravalorii produselor, am trecut la fapte. Bonus: în timpul verificărilor, descoperim că SC LABAI EUROCENTER SRL (da, numele nu e o glumă) îi datora evazionistei GABRYANI vreo 1,3 miliarde lei.
Așa că, în baza legii și a bunului simț fiscal (o raritate în peisajul economic românesc), comisarii Gărzii Financiare Arad au dispus interzicerea plății acelei sume către GABRYANI până la lămurirea situației. Conform OG 61/2001, banii urmau să fie virați la bugetul de stat – că de-acolo fuseseră furați.
Toate bune până aici, dar, pe 17 februarie 2003, la ora 10:00 dimineața, am primit un apel telefonic de pe un număr fix. La capătul firului: Corlățari Ioan, care se recomanda, fără rușine, ca administratorul SC GABRYANI SRL. Dar în loc să-și explice nevinovăția fiscală cu argumente, omul a intrat direct în registrul Siciliană deschisă cu amenințări:
– Dacă nu-mi lași banii de la LABAI, vin cu trei mașini pline cu explozibil în Arad! Îți sar și casa în aer și sediul Gărzii Financiare!
Aparent, omul confundase regimul TVA-ului cu scenariul unui film cu Steven Seagal.
L-am întrebat calm de ce nu poate fi găsit la sediul declarat și dacă a plătit ceva la bugetul de stat. Răspunsul a venit prompt, în stilul cunoscut:
– Nu-i treaba ta, sunt litigii civile, le rezolv eu în instanță! Dar tu, dacă nu-mi dai banii, o să răspunzi cu viața! Am destui prieteni să te termin și fizic, și profesional!
Pe scurt: un administrator care, în loc să justifice o datorie la stat, preferă să rezolve problema prin amenințări teroriste și mafioțești. România, 2003: unde evaziunea fiscală se face cu factură și grenadă.
După ce Jipa Nicolae a fost arestat pentru fraude fiscale, Dragulinescu (alias Corlățari) a continuat veselia evazionistă, alături de Soare Gheorghe. Colaborarea IPJ Prahova? Inexistentă. Dosarul? Păstrat „la cald”, bine pitit într-un fișet, probabil între termosul cu cafea și ghidul „Cum să ignori infracțiunile economice în 3 pași simpli”.
La 12 martie 2003, printr-un „beneficiar” (a se citi: sursă discretă care nu vrea să fie găsită în portbagaj), am reușit localizarea lui Gigi Soare, pe care Politia Prahova nu-l gasea, deși zilnic era prin birourile lor. Ne-a confirmat senin că a fost în Arad și Timișoara în numele GABRYANI COM, „pentru a recupera niște bani”. Mai mult, era și co-asociat la SC MAURUC SRL Ploiești, alături de Manasieru Laurențiu, un alt participant în grupul de crimă organizată. Ce făceau? Cumpărau motorina si benzină fara taxe și facturi speciale de la GABRYANI, le completau „creativ” și comercializau produse de parcă ar fi fost benzină originală de Formula 1. Practic colectau TVA si MTR și le însușeau.
După ce-am strâns suficiente date și informații pentru a declansa operațiunea, în mai 2003, am plecat la București, împreună cu colegii Ilica Ciprian și Seran Mihai – doi profesioniști adevărați, pierduți de sistem în marea reorganizare marca Ponta-Diaconu, care a înlocuit experții cu popi, beizadele, amante și (da, chiar!) prostituate.
La București, împreună cu comisarul general al Garzii Financiare, am avut o întrevedere cu șeful IGP, chestorul Sorescu. I-am prezentat rapid cazul, insistand că IPJ Prahova nu colaborează.
— „Cum adică nu colaborează? Cine nu colaborează, pleacă!”, a tunat chestorul. „Solicit raport. Mergeți la șeful IPJ Prahova și mă țineți la curent.”
Ca să-mi asigur reușita, am trecut și pe la DGIPI. Chestorul Dârnă a sunat personal la șeful DGIPI Prahova, comisarul-șef Tîrnovschi, și i-a cerut să ne însoțească la inspectorul șef. În operațiune, l-am avut cu noi și pe Marian Morcoasă, comisar general adjunct – unul dintre specialiștii grei în evaziunea cu produse petroliere. Am lucrat cu el și în dosarele ROMPETROL și importurile de benzină din Belarus.
Șeful IPJ Prahova, Miclea Damian, ne-a întâmpinat cu diplomație și ne-a îndrumat la șeful serviciului economic (comisar șef Șeban, se pare. Nu-mi mai amintesc précis). Acesta, cu o aroganță de parcă ar fi fost amestec între Napoleon și Gigi Becali în costum de general, a început direct cu:
– Eu nu discut cu Garda Financiară. Sunteți toți niște corupți!
O declarație de bun venit mai sinceră n-am primit nici la vamă în anii ’90, când spuneam că n-avem nimic de declarat și totuși ne căutau și-n pantofi. A fost nevoie de intervenția comisarului-șef Tărnovschi, care i-a reamintit, calm dar tăios, că nu suntem niște rătăciți de pe marginea drumului, ci venim după o „vizită de curtoazie” la chestorul Sorescu. Și că acesta așteaptă un raport despre colaborarea noastră și despre firma GABRYANI COM, pe care și IPJ Prahova se făcea că o caută.
Eu, mai puțin impresionabil decât o capră de munte la discursuri motivaționale, i-am replicat sec:
– Stimate domn, nu ne confundați cu secția Prahova a Gărzii. Noi suntem ăia care am declanșat acțiunea și în cazul ASTRA, știți voi, cu șeful SRI Prahova, Păltânea. Și și aici avem informații că e ceva similar, fiind băgat un polițist de-al vostru!
La care dânsul, schimbându-și tonul, din dur în flegmatic, cu o mimă de actor ratat la preselecții, exclamă zeflemitor:
– Zău? Și despre ce polițiști e vorba?
– Vă spun, că nu e un secret, am replicat. Constantin Ispas! – pe atunci șef la Investigarea Fraudelor Economice la Ploiești.
– Verificați ce legături are cu Soare Gheorghe, administratorul GABRYANI COM, și de ce dosarul stă pe bară de luni de zile.
Adevărul e că Ispas, viitor șef al IPJ și DGA Prahova, nu știu daca era era rudă cu Soare. Dar Soare așa se lăuda, că sunt veri. De-aia, probabil, nici măcar GPS-ul din mașinile IPJ nu-l găsea pe individ. Am mai adăugat și că Jipa și Dragulinescu sunt doar niște pioni pe tabla unui șah jucat de mari maeștri ai evaziunii, iar rețeaua nu poate fi anihilată decât dacă iei turnul și regina, nu pionii care cară cafele și acte false.
Am întrebat, pe un ton între naiv și retoric, de ce IPJ Prahova nu a luat nici măcar o măsură asiguratorie, în condițiile în care prejudiciul era cât bugetul unei comune cu pretenții. Au mimat niște cercetări, au bifat niște hârtii, dar în realitate s-au comportat ca niște copii care spun că au căutat sub pat și n-au găsit monstrul, deși monstrul era în sufragerie, pe canapea.
Cum n-aveam nimic de riscat, le-am spus verde-n față că oamenii de la GABRYANI COM beneficiază de o protecție demnă de Witness Protection Program, dar invers – nu pentru martori, ci pentru evazioniști. Și că refuzul lor de a colabora cu noi era un fel de „parteneriat pentru tăcere”. Până la urmă, cu rezerve de parcă ne-ar fi dat cheia de la seiful cu arme nucleare, comisarul-șef al serviciului investigarea fraudelor economice, a fost de acord să ne pună la dispoziție dosarul – dar doar sub supraveghere, într-o sală de protocol păzită ca Fort Knox.
Între timp, ca o coincidență de manual, procurorul Buliga de la Curtea de Apel Ploiești (ulterior, la iesirea din magistratură, aparatorul comisarului sef Ispas, cand a fost retinut de DNA) a aflat de vizita noastră. Ne-a invitat la ea. Ne-am dus, eu cu Morcoasa, așteptând poate o discuție legală, profesionistă. În schimb, am fost întâmpinați cu o ploaie de acuzații care păreau scrise de un scenarist beat: că protejăm infractorii, că n-avem competențe, că suntem niște amatori care și-au luat carnetul de comisari de la promoția cu detergent.
Când a început s-o ia pe ulei cu amenințări voalate, Morcoasa, calm dar cu voce de tunet, i-a tăiat macaroana:
– Mai ușor cu mobile pe scări, doamnă procuror. Sunt comisarul general al Gărzii Financiare și știu exact ce competențe avem. Nu încercați să ne intimidați, că sun imediat la procurorul general. Noi am venit să oprim o rețea de evaziune fiscală protejată de autoritățile din Prahova. Ne sprijiniți sau vă uitați în altă parte? N-am venit să ne faceți morală, ci să aplicăm legea!
Atmosfera s-a tăiat ca un salam de Sibiu într-un tablou cu Van Gogh. Iar când am întrebat dacă dânsa are vreun dosar deschis în cauză, a părut brusc interesată de podeaua biroului. Desigur că nu avea. Dar aveau planuri mari: să tragă dosarul de la Timișoara la Ploiești, să-l adoarmă într-un sertar confortabil, ca pe un bebeluș corupt.
A doua zi, dimineața, ne-am prezentat, ca niște elevi cuminți, la sediul IPJ Prahova. Am fost conduși într-o sală mare, de ședințe, unde, supravegheați de un polițist care părea că nu-și terminase cafeaua, am primit dosarul. Cu mențiunea clară: fără poze, fără xerox, fără notițe. Doar privitul era permis. Am zâmbit frumos. La un moment dat, în sală a intrat și polițistul Ispas, curios, probabil, să vadă cine îi scormonește trecutul. A declarat că el se ocupă de caz și că „cercetările sunt în toi”. Sigur, „toiul” era doar un eufemism pentru „mucegaiul” care se așternuse pe dosar.
În interiorul dosarului – balauri. Nu figuri de stil – adevărați monștri fiscali.
Declarații, probe, semnături false, o procură mai falsă decât zâmbetul unei miss cu întrebări la ONU. Prejudiciul imputabil lui Jipa Andrei și Soare Gheorghe depășea 100 miliarde lei. În doar patru luni! Erau implicate firme de pe tot cuprinsul țării, de la Sibiu la Focșani, într-o rețea de substituire de produse mai eficientă decât rețeaua de metrou din Tokyo. Doar în perioada septembrie–decembrie 2002, de la un singur furnizor (SC MAURUC SRL), prin SC GABRIANY COM, fuseseră substituite produse petroliere în valoare de peste 25 miliarde lei.
Și dacă asta nu era suficient, în perioada septembrie 2002 – martie 2003, SC GABRIANY COM livrase motorină și benzină în valoare de:
• 24 miliarde lei către SC MONAMEX SRL București,
• 7,5 miliarde lei către SC AWA OIL SRL Sibiu,
• 10 miliarde lei către SC DECANTER SRL Sibiu,
• 12 miliarde lei către SC LUPINOCOM INTERNATIONAL SRL Focșani.
Toate acestea fără ca firma să fi achiziționat vreodată un gram de carburant!
De la înființarea GABRIANY COM SRL, pe baza unui sediu fictiv și a unui asociat inexistent, până la eliberarea documentelor fiscale speciale, totul era un șir de abuzuri girate de pasivitatea instituțiilor: fără control fiscal, fără declarații de impozite, cu documente false și nicio reacție din partea statului. Prea multe coincidențe pentru a mai vorbi despre neglijență.
Și totuși, deși toți știau (Finante, Garda, Poliție, Parchet), niciun control, nicio întrebare, nicio alertă. De parcă GABRYANI COM SRL avea un scut invizibil, pe care scria: „Aici nu se controlează.”
Așa că am aplicat metoda românească tradițională de rezolvare a crizelor: ne-am folosit de naivitatea polițistului de serviciu. Unul dintre colegi a cerut sa-l ajute să cumpere cafea și croissante. Când polițistul a ieșit cu colegul, am ieșit și noi. Cu dosarul. Rapid, discret, fără glume. Am copiat, la un centru de copiere, tot, mai puțin filele cu regim secret, și l-am returnat cu dedicație catre seful SICE, la poarta IPJ. Elegant, politicos, chiar am vrut să lăsăm și o prăjitură, dar ne-am răzgândit.
Am părăsit Ploieștiul cu pulsul cât o tobă de război și urechile ciulite. N-am fost opriți pănă am ieșit din Parhova. În schimb, am primit un telefon de la comisarul-șef al SICE:
– Comisare! Dacă mai calci prin Prahova, să nu te miri dacă primești un glonț în cap.
O urare fină, de adio, cum rar se mai face în epoca digitală.
Procesul-verbal la GABRYANI COM SRL a fost finalizat cu un prejudiciu de 8,1 miliarde lei. Restul, până în jur de 100 de miliarde, cât era prejudicial estimate în baza facturilor utilizate, ar fi trebuit continuat de organele fiscale și IPJ din Prahova. N-au mai continuat niciodată. Dosarul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost transferat la Ploiești, unde probabil stă și azi, între două calendare vechi și o scrumieră cu sigla Ministerului Public.
Așa funcționa Republica Ploiești. Cu granițe invizibile, dar bine păzite, cu mafii locale protejate de autorități și cu urări de glonț pentru cine îndrăznea să treacă dincolo de perdea.
Ulterior, toate răspunsurile la solicitările noastre scrise, cât și modul în care au fost tratate deplasările la Ploiești — acolo unde adevărul se filtrează prin țevi groase de păcură — ne-au convins definitiv că acest caz nu era doar un banal șmen cu benzină de garaj. Nu, domnule! Era simfonia unei orchestre bine antrenate, în care adevărații dirijori nu erau nici Jipa Nicolae, nici Dragulinescu Edmond-Cristian (alias Corlățari Ioan, alias omul cu mai multe nume decât pașapoarte false la granița cu Serbia), nici Lăzărică Angel și nici dom’ Soare Gheorghe — care, din păcate, n-a luminat nimic.
Adevărații compozitori ai acestei partituri de milioane erau, cum altfel, marii proprietari de rafinării, acei artiști ai distilării, care n-au inventat roata, dar sigur au reinventat motorina — într-o formă atât de volatilă legal, că nici legea gravitației n-o mai prinde. Lor li se alăturau, ca backing vocals, maeștrii compensărilor, un soi de David Copperfield ai facturilor, care reușeau să transforme orice lichid inflamabil într-o poveste fiscală cu final fericit (pentru ei, evident).
Apoi apăreau societățile en-gros, acele supermarketuri ale substitutelor petroliere, care livrau combustibilul direct din portbagajul legislației interpretate artistic. Aici putem enumera SC PETROM NADLAC SRL, SC MAST PROD SRL, SC FULL TRANS SRL, SC TI-NU OIL SRL, SC TERMAL FELIX SRL, SC JACKSON INTERNATIONAL SRL — și, cu tobele și fanfara de rigoare, SC LUKOIL DOWNSTREAM SRL, căci nicio piesă nu e completă fără un solo de multinațională.
Toate aceste cazuri, instrumentate de Garda Financiară Arad, au arătat nu doar cât de flexibilă e molecula de motorină, ci și cât de flexibil poate deveni un buget de stat în mâinile unor profesioniști ai jongleriilor fiscale.
În cazul SC GABRYANI COM SRL, după cum rezultă clar din actul de control, vina nu a fost, cum ar crede un naiv, în legislație. Nicidecum. Vina a fost în neglijența, indulgența și interesul personal al unor funcționari care au transformat statul de drept în stat de drept prin ochii închiși.
Rezultatele „remarcabile” ale Serviciului Economic al IPJ Prahova au dovedit că, în spatele acestui transfer, nu era vorba de competență, ci de conveniență. Conveniența de a proteja vinovații, de a ascunde documentele, de a băga sub preș facturile și bidonașele și de a pune capac la caz.
Așa a funcționat Republica Prahova. O entitate aproape suverană, unde petrolul a creat un stat în stat, iar statul, în schimb, s-a retras politicos din scenă, ca să nu încurce actorii principali. A fost, ce-i drept, o piesă de teatru fiscal de mare anvergură. Publicul? Plătitorii de taxe. Scena? Bugetul de stat. Finalul? Liniște. Și multă benzină evaporată legal.
Și cum orice spectacol reușit are nevoie și de un act final care să îți lase un nod în gât (sau în gâtul bugetului de stat), ei bine, cazul SC GABRYANI COM SRL s-a transformat într-o adevărată lecție de magie administrativă. Adică, exact atunci când te aștepți ca vinovații să fie trași la răspundere, abracadabra! – dispar! Ca iepurele din pălărie. Sau ca motorina din cisternă.
Am trimis cererea de declinare a dosarului către PNA cu toată speranța că acolo, măcar acolo, cineva va închide ușa biroului din interior, nu din afară. Dar ce să vezi? Nici nu s-a crăpat de ziuă și dosarul deja își făcea bagajele pentru Prahova City Break, cu destinația „mușamalizare, pensiune completă”.
În fond, cine să-l mai deranjeze pe domnul procuror local, care avea probabil mai multe poze cu vinovații în albumul de familie decât în dosarul penal?
Prahova nu mai era de mult doar un județ. Era un ecosistem perfect – rafinării, benzinării, dosare cu gaz alb și un strat gros de protecție administrativă pe deasupra. Practic, dacă în România Justiția e oarbă, în Prahova era legată la ochi, dopată și ascunsă într-o pivniță, ca să nu deranjeze.
Singurul lucru care mai mișca acolo era praful. Ăla care se așezase deja, liniștit și definitiv, pe dosare, pe controale și pe conștiința celor care trebuiau să aplice legea. Am avut momente când m-am întrebat dacă nu cumva funcționarii respectivi nu citiseră Codul Fiscal, ci doar oracolul din liceu. De acolo, probabil, și-au luat „inspirația juridică”.
În timp ce noi adunam documente, probe și fapte, ei adunau scuze, hârtii pierdute și avize „dispărute în circuit”. Unii „n-au știut”, alții „n-au fost sesizați”, iar cei mai mulți „n-au fost competenți” – dar toți, fără excepție, au încasat salariile la timp.
Între timp, motorina fictivă curgea prin conducte fictive, în acte fictive, către destinații fictive, dar cu profituri cât se poate de reale. Pe marginea drumului stătea, cu mâinile-n sân, bugetul de stat – transformat într-un șofer de ocazie ce privea, neputincios, cum i se golește rezervorul.
Dar poate cel mai trist (și mai comic, dacă n-ar fi tragic) este că nimeni din marile autorități n-a găsit vreo problemă în toate acestea. Dimpotrivă, când întrebai de dosar, ți se răspundea cu un oftat prelung, urmat de „e complex, dom’le… se lucrează…”.
Se lucra, într-adevăr. Dar nu la dosar, ci la uitare. Și la clăditul unei tăceri groase, mai greu de spart decât o conductă de țeavă de la Lukoil.
Republica Prahova, unde combustibilul nu e doar inflamabil, ci și… inatacabil.
