De peste două decenii repet, în van, două adevăruri simple, dar incomode. Două soluții esențiale, fără de care statul român nu se va reforma niciodată. Nu sunt opinii. Sunt constatări susținute de fapte, dosare, decizii politice și statistici europene. România nu e doar coruptă. România este condusă de un stat mafiot, uns cu aparențele democrației.
1. Depolitizarea administrației – condiția zero a oricărei reforme reale.
Administrația publică românească e un mecanism capturat. Numirile politice în ANAF, Curtea de Conturi, Poliție, Parchete, Ministerul Justiției au anulat orice șansă de funcționare independentă a statului. Nu e un moft. E o formă de preluare ostilă a statului de către partide și clientelele lor.
Sub această umbrelă, frauda este protejată, anchetele sunt direcționate sau blocate, iar evazioniștii devin sponsori de campanie.
Câtă vreme aceste instituții sunt controlate politic, combaterea evaziunii este mimată, iar justiția funcționează ca instrument de șantaj și reglare de conturi, nu de dreptate. A cere depolitizarea nu este negociabil. Este echivalentul scoaterii tumorii din organism. Fără ea, nu există vindecare.
2. Taxarea inversă generalizată la TVA și impozitarea cifrei de afaceri – singurele măsuri reale contra evaziunii.
TVA-ul este cel mai ușor de furat impozit. De ce? Pentru că sistemul actual de colectare este conceput pentru a fi fraudat. Schemele de tip carusel, firmele fantomă, rețelele de „furnizori” care doar emit facturi – toate sunt posibile doar pentru că se permite deducerea TVA pe baza unei simple facturi, fără verificare reală.
Taxarea inversă generalizată – TVA-ul se plătește doar la consumatorul final – elimină instant toate aceste scheme.
Nu se aplică în România pentru că lovește direct în firmele de casă ale partidelor, care trăiesc din deturnarea de TVA prin lucrări fictive, consultanță, management, mentenanță, IT, toate externalizate de la stat către „băieții deștepți”.
La pachet, impozitarea pe cifra de afaceri (sau un regim mixt) reduce drastic evaziunea prin cheltuieli fictive. Aceste două măsuri ar curăța mediul economic în mod real, dar tocmai de aceea sunt blocate sistematic.
Consecințele ignorării acestor soluții:
• România colectează sub 27% din PIB în venituri fiscale, față de 41% media UE.
• Evaziunea fiscală este de peste 50 miliarde lei anual, oficial. În realitate, e dublu.
.• Deficitul bugetar e cronic, iar datoria publică crește cu fiecare guvern nou.
• Statul e obligat să se împrumute pentru a-și plăti salariile și pensiile.
• Educația, sănătatea, infrastructura sunt subfinanțate, deși banii există – dar sunt furați.
Concluzie: Alegerea nu mai e între stânga și dreapta. E între reformă reală și faliment controlat.
Cine ignoră aceste două soluții e parte a problemei. Cine se opune, este complice. Iar un stat care refuză să se reformeze devine, inevitabil, un pericol pentru propriii cetățeni. Nu mai putem trata cancerul cu pansamente.
Tema evaziunii fiscale a fost tratată doar tangențial de către clasa politică – fără propuneri concrete, fără soluții reale. Iar tema depolitizării administrației publice a fost pur și simplu omisă de toți candidații la prezidențiale.
Tăcerea lor nu este întâmplătoare. Este dovada clară că nu doresc o reformă autentică, pentru că o administrație independentă și o fiscalitate corectă ar pune capăt privilegiilor, ar lovi în rețelele de putere și ar reda statul cetățeanului.
sursa foto: google.ro
