În spațiul politic românesc se conturează, tot mai vizibil, o realitate despre care unii avertizau încă din primul tur al alegerilor prezidențiale – alegeri ce, în mod suspect, au fost ulterior anulate. Printre vocile care au tras semnalul de alarmă s-au numărat Diana Șoșoacă și Gheorghe Piperea. La acel moment, părea doar o teorie a conspirației. Astăzi, faptele încep să vorbească de la sine.
Declarația primarului PSD din Buzău, Constantin Toma, care a recunoscut public că au fost cedate voturi către AUR, nu este un accident de limbaj, ci o confirmare a unei înțelegeri politice subterane între Marcel Ciolacu și George Simion. Iar acest troc nu este doar cinic, ci profund antidemocratic. Faptul că PSD, un partid care pretinde a fi pro-european, pro-NATO și pro-SUA, nu face apel la electoratul său pentru a vota împotriva unui partid declarat anti-european și anti-NATO, este o trădare. Nu doar a valorilor occidentale, ci și a încrederii electoratului.
Anunțul retragerii lui Ciolacu din fruntea guvernului și a PSD, la doar câteva zile înainte de turul doi, împreună cu „libertatea de conștiință” acordată simpatizanților săi, este o mișcare de manual în logica unui plan machiavelic. Nu vorbim despre un simplu pas înapoi politic, ci despre o manevră atent calculată, care deschide drumul lui George Simion către Cotroceni.
Demisia lui Ciolacu și a conducerii PSD nu se știe dacă nu este, în realitate, o cacealma. O mișcare de tip „teatru politic”, prin care Ciolacu rămâne, de facto, la butoane, mascând implicarea directă și sprijinul pentru George Simion. În spatele unei aparente retrageri, se poate ascunde o continuitate în influență și decizie, menită să dea impresia de neutralitate, în timp ce se orchestrează cea mai cinică formă de manipulare electorală. În fond, nimic nu garantează că Ciolacu chiar va pleca, iar dacă Simion devine președinte, PSD se va întoarce în guvern pe ușa din față. Sub lozinca „nu putem guverna fără sprijin parlamentar”, electoratului i se va vinde o nouă minciună: că „nu există alternativă”.
Scenariul este de-a dreptul machiavelic. Desi PSD-ul semnifică, pentru alegătorii AUR, răul absolut, partidul baronilor și al trădării, aceștia vor fi păcăliți prin această înțelegere subterană, în care opoziția devine, de fapt, sistemul însuși, infiltrat în revolta populară. Se joacă teatru politic cu publicul: Simion, „opoziția”, ajunge la putere cu sprijinul celor pe care pretindea că îi va eradica.
Dacă acest plan se concretizează – George Simion președinte, iar PSD revenit la guvernare într-o formulă oficială sau de „sprijin parlamentar” –, consecințele nu vor întârzia. Economia va reacționa imediat, iar semnalele vor fi negative. Investitorii vor resimți instabilitatea și vor începe fie să înghețe proiecte, fie să retragă capital. Leul va suferi presiuni. Piețele externe reacționează prompt la derapaje politice, iar combinația între un discurs populist și o agendă economică incoerentă (cum este cazul AUR) cu un partid ca PSD, notoriu pentru cheltuieli populiste și lipsa reformelor structurale, este o rețetă pentru dezastru fiscal.
Mai grav, reacția internațională va fi una de respingere. Bruxelles-ul și Washington-ul nu vor sta impasibile în fața unei posibile alianțe între un partid antieuropean și unul care mimează atașamentul față de Vest, dar care, prin fapte, se aliniază înțelegerilor de tip estic. România riscă o izolare politică accelerată, pierderea încrederii partenerilor strategici, blocaje în absorbția fondurilor europene și chiar marginalizarea în deciziile regionale de securitate. NATO și UE vor privi cu suspiciune o țară condusă de un președinte cu simpatii suveraniste, sprijinit de un partid oligarhic care cochetează cu retorici dublu sens.
S-ar putea repeta scenariul Ungariei, dar cu o economie mult mai fragilă și o clasă politică mult mai coruptă. Iar diferența este că România nu are poziția economică sau structura de putere care să-i permită să joace la marginea Vestului. Orice deviere de la cursul euro-atlantic ar putea atrage nu doar sancțiuni politice, ci și prăbușirea încrederii generale.
Concluzie. Istoria are obiceiul de a-i avertiza pe cei care vor să asculte. România se află acum la o răscruce nu doar politică, ci identitară. Dacă scenariul unei alianțe între AUR și PSD, cu Simion președinte și Ciolacu în umbră, se va împlini, țara va intra într-o epocă a falsului suveranism și a oligarhiei camuflate în patriotism. Iar ceea ce se anunța a fi o schimbare, va deveni cel mai mare act de înșelăciune politică post-decembristă.
Cei care strigă azi „Jos sistemul!” vor descoperi prea târziu că sistemul doar și-a schimbat masca. Sub faldurile tricolorului agitat de mulțimi sincere, se va înfige din nou securea trădării. Și nu va mai fi o trădare ideologică, ci una de destin.
Dacă acest pact ocult dintre Simion și Ciolacu se va concretiza, România riscă nu doar o înapoiere economică, ci o prăbușire spirituală – pentru că speranța celor care au ieșit în stradă va fi călcată în picioare chiar de cei în care au crezut. Și nu va fi doar o înfrângere a unei generații, ci poate începutul unei decade de rătăcire națională, în care adevărul și minciuna se vor confunda definitiv.
