Să ne lămurim din start: dacă încă mai crezi în meritocrație, ești ori naiv, ori periculos de idealist. În societatea noastră – care nu duce lipsă de diplome, ci de rușine – locul omului nu e fixat de cât știe, ci de cât „poate să rezolve”. Iar dacă „poate să rezolve”, înseamnă că are valoare. Nu neapărat pentru umanitate, dar sigur pentru sistem.
Traficul de influență nu mai este un delict, ci o artă. De fapt, e singura formă de artă care mai primește finanțare. Acolo unde dosarul penal nu a ajuns încă, traficul de influență e considerat pur și simplu „networking”. Ba chiar se predă subtil în unele universități: la seminarii se învață cum să saluți corect un șef, cum să-i lași loc în parcare și, foarte important, cum să mimezi admirația fără să clipești.
Oportunismul este, fără exagerare, coloana vertebrală a reușitei moderne. Te-ai trezit de stânga, dar ai visuri de dreapta? Nicio problemă. Te declarai integru, dar între timp ți-ai dat seama că integritatea nu plătește facturile? Foarte bine, ai evoluat! În fond, cine vrea să fie martirul moral într-o lume unde ipocrizia îți aduce like-uri, funcții și invitații la talk-show-uri? Adevărul e relativ, dar contul bancar nu minte niciodată.
Conjunctura – ah, această zeiță capricioasă care a scos din anonimat atâția „lideri de opinie” cu vocabular de maidan și ambiții de Versailles. N-ai realizat nimic notabil, dar te-ai nimerit în poza cu cine trebuie? Felicitări, ești deja formator de generații! Într-o societate normală, ai fi fost invitat să taci. În a noastră, ți se dă microfon, emisiune și poate chiar un partid.
Iar morala? Ce glumă bună! Ea a fost scoasă din uz cam pe vremea când s-a privatizat și ultima urmă de bun-simț. Acum, e un fel de piesă vintage, bună de afișat în discursuri sau la comemorări, dar incompatibilă cu viața „reală”. Dacă îți mai permiți să invoci morala în fața celor care trag sforile, ești etichetat instant: frustrat, ratat, extremist sau – preferata mea – „neadaptat la realitățile economice”.
Și totuși, toată lumea se preface că nu vede nimic. Mass-media oftează despre decăderea valorilor, în timp ce pupă poala celor ce le-au călcat în picioare. Justiția „funcționează”, dar în pauze lungi și dese. Politicienii vorbesc despre reformă, dar nu pot rosti cuvântul „corupție” fără să roșească – nu de rușine, ci de emoția recunoștinței față de cei care i-au ajutat să ajungă acolo.
În concluzie, dacă vrei să reușești în această lume minunată, lasă idealismul la ușă. Învață să zâmbești fals, să aplauzi la comandă și să spui „da, șefu’” cu intonația corectă. Cu puțin noroc (și niște dosare pierdute strategic), s-ar putea să ajungi și tu un exemplu. Nu de urmat, firește. Dar sigur de promovat.
