Pentru că este oportunist (prin definiție), individul își construiește un eu public, diferit de cel real, cu care socializează cu cei din jur. Talentul în cameleonism, asigura succesul perceperii eului fabricat, în funcție de adaptarea la ipostazele vieții. Începând de la cum arată fizic (ce depinde de Dumnezeu, nu de om), de nivelul de educație pe care îl are sau păcălește că îl are (șiretenie), de ținuta vestimentară cu care confirmă sau păcălește statututul social, de gradul de ipocrizie pe care-l exploatează fără să se deconspire, de nonșalanța cu care ascunde lipsa de scrupule și până la atingerea scopurile imorale, pozând în apărătorul moralei, toate sunt componente a eului afișat în societate, cu care individul își creează avantaje necinstite. E un eu fals, artificial, complet diferit de original.
Cum deosebești eul artificial de cel original?
Aparențele (cum arăți fizic, cum te îmbraci, ce spui, respectiv cum îți ascunzi adevăratul caracter), de regulă, înșeală. Ce nu înșeală sunt faptele, adică ceea ce faci în momentele adevărate ale vieții, când dai examen la materii fundamentale, precum empatie și adevăr. Adică după ce-ai obținut statutul social, exploatând eul artificial, când viața te pune în fața testului unde nu mai poți trișa.
Da, până îți atingi scopul (acela de a ocupa o poziție socială pe care o râvnești), poți trișa cu un chip plăcut privirii, dat de Dumnezeu, cu o privire care poate ascunde răutatea, cu un zâmbet fabricat, mereu prezent. Poți trișa prin îmbrăcăminte, alternând garderoba, în funcție de audiența pe care vrei s-o păcălești. Poți trișa adaptându-ți discursul în funcție de ceea ce vrea să audă cel căruia i te adresezi. Poți trișa jucând teatru privind empatia, speculând orice oportunitate în a-ți afișa o generozitate falsă, studiată, ori solidaritate cu cei aflați în suferință ori nevoi. Poți trișa, fiind demagog, înfierând minciuna și predicând adevărul, atunci când nu te afectează personal. Poți trișa, declarând că ești creștin, deși nu crezi în nimic.
Toate le poți face până la un punct. Până când viața te pune în situația să decizi, concret, între bine și rău, adevăr și minciună, cinism și empatie. Adică atunci când trebuie să renunți la mască, la ipocrizie, la machiavelism și trebuie să-ți prezinți adevăratul eu. Când trebuie să faci. Când faptele iau locul vorbelor și înlătură masca, adică eul artificial. Atunci nu mai poți trișa, oricât ai fi de viclean.
Când faptele vorbesc, nu mai contează că ai pozat în înger, profitând de chipul dat de Dumnezeu. Că te-ai îmbrăcat ca să pari egalul celor între care te-ai aflat sau să-ți ascunzi adevăratul statut. Că ai stăpânit arta manipulării, păcălind naivii că tu ești Mesia și soluția problemelor. Că iubesti adevărul, deși l-ai ocolit mereu pentru că-ți bloca ascensiunea socială. Că ești empatic, când de fapt ești cinic, egoist, plin de ură și invidie pe cel ce are valoare și nu-ți pasă de ce se întâmplă în jur.
Parafrazând: „sunt îngeri cu inimă de piatră și demoni care știu să iubească mai curat decât orice suflet „nepătat”. Sunt oameni care predică despre bine, dar calcă peste „cadavre” fără remușcare. În cealaltă extremă, sunt oameni pe care lumea i-a condamnat ca fiind „rătăciți”, dar care ar fi în stare să-și dea sufletul și viața pentru a salva pe cineva”.
Din păcate trăim într-o lume a manipularii absolute. În care se investesc miliarde pentru a se ascunde realitatea. O lume în care contează mai mult eul fabricat decât cel original. În care iubim masca și nu chipul. Pentru că deși pretindem că trăim într-o eră a educației și informației, ne lipsește cea mai importantă facultate: facultatea de a deosebi ficțiunea de realitate, respectiv masca de chip. Și totul pentru că nu respectăm un principiu creștin, care ne-ar scuti de multe eșecuri și experimente dureroase, respectiv de dezamăgiri și decepții: „nu căutând la fața omului să aveți credință…”.
Dacă am judeca oamenii după ce fac, nu după cum arată, nu după cum par sau după ceea ce spun, altfel ar arăta societatea în care trăim.
Dacă am vedea (majoritatea nu doar puțini) – dincolo de eul comercial, construit artificial -, înainte de a fi manipulați, eul real – adică am vedea dincolo de măști, adevărul -, respectiv am avea facultatea (capacitatea) de a sesiza lumina din conștiința umană curată și ce decor sublim reprezintă în comparație cu întunericul eu-lui fals, construit artificial, am avea și puterea de a spune: duceți-vă dracului, cu măștile voastre, cu eul vostru artificial, cu mutrele voastre, cu ipocrizia și cu teatrul vostru în care mimați empatia.
Să vezi dincolo de măști, de eul construit pentru societate, de discursul ipocrit, manipulatoriu și de falsa empatie, înainte ca individul să producă dezastrul social, e un dar care te face imun la manipulare. Însă, acest dar presupune să trăiești o viață fundamentată pe principii morale, care îți oferă grila de selecție, care-ți permite să deosebești cine e individul față de ce-ar vrea să fie, respectiv masca de chipul real.
Înainte de a te lăsa sedus de înfățișare, de discurs, de imaginea creată, studiază-i trecutul, educația, familia, prietenii, cariera profesională, mediul social și nu cred că mai poți fi manipulat. Vezi cine e, real, înainte de a crede că e cine spune că e. E adevăr versus minciună! Asta face diferența între educație și ignoranță!
