(parodie/pamflet)
MOTTO: Ai tăcut, ești angajat!
Ai vorbit, ești concediat!
Undeva, în depărtare,
într-un Palat mare,
trăia contemporan
Ali-Baba-baron local.
Ducea viață frumoasă
cu concerte, fete-n casă,
cu moșie pe la țară
și cu slugile grămadă.
Toți supușii nu cârteau
că baronul mustăcios avea
oameni „curajoși”,
cu grad mare-n stăpânire,
cu sultani la împărăție.
Toți știau de lemn, surcică,
de tablouri, sponsorică,
dar tăceau cu toți chitic
să nu zboare în Zanzibic.
Mai cântau ei, ceterașii
Din lăuta fermecată:
„c-un tablou, cu gogoșele
te făcuși baron, mișele.”
dar sunetul era surd
cei mai mari zic, că-i absurd
gama zic că nu o știe
că-i din altă „prăvălie”,
iar când gluma se îngroșa,
hop! Schimbăm organigrama!
Ali-Baba decide
și cum să nu-l sprijine,
toți, doar e tovărășie,
toți aceeași ciolănie!
Și uite-așa, ca în poveste,
fără nici o altă veste,
patruzeci de prin palat
sunt excluși din …sindicat.
S-au mai plans vreo doi sau trei,
dar, cin”s-asculte și de ei?
O comisie esențială
și-o întrebare capitală:
-Ați cântat la galbeni, ieri?
-Am cântat, doar erau zmei!
-Ei, păi dacă ați cântat,
s-a dus locul din palat!
Doamne, cum v-au mai prostit,
Ați spus tot, nu ați mințit?
-Cum să minți acol, la masă,
când erau chiar toți de față!
Concluzia generală?
Patruzeci, urgent, afară!
Și uite așa, peste noapte,
ca în basme, pe la spate,
patruzeci de prin palat,
cu un semn neegalat,
legați la ochi, legați de mâini,
și zvârliți ca niște câini.
Iar baronu-i fericit
mândru că i-a mazilit;
cu mustața legănată,
vrăbiuța lui, scăpată,
i-a prostit și pe sultani
cu tablouri și cu bani.
MORALA: Cine-i harnic și muncește,
concedierea îl pândește.
Cine fură și chiulește
e baron și stăpânește.
