Azi, Banca Națională ne dă o știre de loc bună! Datoria României a ajuns la 171,887 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că, raportat la un PIB prognozat in 2024, la 350 miliarde euro, suntem aproape de punctul critic al datoriei, de 60% din PIB. Practic însă, dacă avem in vedere deficitul bugetar, suntem în faliment. 171,887 miliarde euro, înseamnă 9.046,68 euro, pe cap de locuitor (raportând datoria la o populatie de 19.000.000 locuitori), respectiv 45.027 lei/cap de locuitor (9.046,68 × 4,9772 lei/1 euro = 45.027 lei). Asta înseamnă pensionari, copii, persoane cu handicap, șomeri, etc. În realitate, datoria va fi plătită de forța de muncă activă, de aproximativ 7,6 milioane persoane. Astfel, fiecare cetățean activ are de plată 22.616,71 euro, respectiv 112.567,89 lei, ceea ce înseamnă doi ani de muncă fără venituri. OK! Comparat cu restul țărilor UE, procentul datoriei publice e unul „,rezonabil”. Nici de „top” nici „coadă”. Raportat la puterea economică, însă, procentul e unul catastrofal, pentru că economia româneasca nu produce plusvaloare suficientă pentru a rambursa dalariile scadente, plus dobânzile, guvernanții fiind obligați să rostogolească datoriile, imprumutandu-se pentru a le plăti, la dobânzi uriașe, ceea ce face ca datoria să crească periculos, chiar fără împrumuturi.
Actualii guvernanți ai României, deși ar trebui, nu-și fac griji. Nu pentru că situația e „roz”, ci pentru că încă reușesc să se împrumute, chiar dacă dobânzile sunt foarte mari și presupun pierderea plusvalorii create în economie. Guvernează ca și cum România ar înregistra un excedent bugetar, aruncând, iresponsabil, cu bani pe pomeni electorale, respectiv pe majorări de salarii și pensii și pe menținerea unui uriaș, inneficient și costisitor aparat bugetar, un adevărat imperiu sinecurist ce asigură controlul puterii asupra economiei și cetățenilor. Vor, nu vor, crahul economic este inevitabil, falimentul generat de incapacitatea de plată fiind, de asemenea, inevitabil. Nu există o formulă miraculoasă, care să asigure supraviețuirea, la infinit, înregistrând, consecvent, deficit între venituri și cheltuieli, în defavoarea veniturilor. Blocajul va apărea, în curând, pentru că raportul dintre veniturile fiscale și cheltuielile statului este unul mult prea mare pentru a putea fi suportat de economie, chiar și prin împrumuturi. Absurdul e că deși produsul intern brut (PIB) crește, veniturile fiscale din colectare nu cresc proporțional cu creșterea PIB, ceea ce înseamnă că doar evaziunea fiscală crește direct proporțional cu creșterea PIB. Asta dăunează și mai mult capacității economiei de a rambursa împrumuturile. Astfel, din cauza acestei politici tolerante și stupide, suntem într-o situație fără ieșire. Guvernul este incapabil să crească gradul de colectare, pentru că ar trebui să colecteze de la cei care l-au susținut financiar să ajungă la putere (marii evazioniști), iar veniturile colectate (cu toate reformele și majorările de taxe și impozite), sunt mult sub starea de avarie. Efectele unei astfel de guvernări maneliste (în care evaziunea fiscală este protejată, iar colectarea se face din ce rămâne în urma evaziunii), se vor simți, puternic, la sfârșitul anului 2024 și în trim. I, 2025, când vor deveni scadente toate pomenile electorale, frenezia investițiilor publice pentru a asigura fonduri pentru partide si politicieni, respectiv presiunea uriașă a aparatului bugetar asupra bugetului public. O ecuație extrem de complicată de rezolvat, fără convulsii sociale uriașe. Nu sunt pesimist, de felul meu, dar, analizând toți factorii existenți, presimt că urmează o perioadă extrem de complicată, greu dacă nu chiar imposibil de gestionat, de către guvern, iar cei ce vor deconta vor fi cetățenii, care, pe lângă că vor rămâne fără venituri (multe firme, sub povoara creșterilor de taxe și impozite, vor falimenta sau se vor inchide), vor trebui să suporte, pe lângă inflația imposibil de evitat și o majorare bruscă și absurdă de impozite și taxe, imposibil de suportat pentru marea majoritate. Vorba lui Caragiale: „Vin vremuri grele, monșer”! Grele și inevitabile, desigur!
