spot_imgspot_img
AcasăUltima orăÎncă o persoana a fost amendată pentru abandon de deșeuri în natură!
spot_img

Articole noi

Încă o persoana a fost amendată pentru abandon de deșeuri în natură!

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud desfășoară în permanență acțiuni de monitorizare și control în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură, în tot județul nostru. 

În cadrul parteneriatelor încheiate cu Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și Jandarmeria Bistrita se furnizează probe pentru identificarea persoanelor care aruncă deșeurile în natură și totodată aduc grave prejudicii mediului în care trăim.

În cadrul acestor acțiuni, persoana A.P. din orașul Beclean a fost identificată și sancționată cu suma de 3.000 lei conform prevederilor art. 96 din OUG 195 / 2005, pentru abandon de deșeuri pe raza orașului Beclean, vis-a-vis de Herghelie. Cei care recurg la aceste mijloace de a scăpa de deșeuri, trebuie să știe că vor fi identificați și sancționați în conformitate cu prevederile legale, iar amenzile nu sunt mici.

Nu vom tolera aceste gesturi iresponsabile a unor cetățeni care nu înțeleg să respecte legislația cu privire la protejarea mediului înconjurător și care arată lipsă de respect față de restul comunităților. 

 Subliniem și pe această cale că operatorul de salubritate Supercom SA ridică de la poarta casei orice tip de deșeuri atât în cadrul programului de colectare, a campaniilor gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase și vegetale, precum și pe bază de comandă la dispeceratul operatorului Supercom.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata