Gașca PNL de la Bistrița a transformat Gala Premiilor Uniter într-un mare fâs cu iz de rural

0
945

Ieri după amiază,  bogații orașului,  șefi de instituții și politicieni de la PNL și vreo doi de la PSD au pășit pe covorul roșu al Galei Premiilor Uniter. Numai că nu  s-au potrivit cu măreția evenimentului. Am urmărit cu interes un clip realizat de una dintre cele mai bune jurnaliste pe care le are Bistrița azi, în care li se cerea să pronunțe numele unor piese de teatru sau actori ce fuseseră nominalizați. Niciunul dintre intervievați nu a putut pronunța alt nume decât Adrian Titieni și Radu Afrim, cât despre piesele de teatru propuse pentru premiere, acestea lipsesc cu desăvârșire de sub calotele craniene ale lumii bune și elegante a urbei noastre. Unde mai pui că au și făcut poze pe covorul roșu și s-au expus să îi vadă toată lumea. Am văzut o tipă din Parlamentul României,  care, după ce că se îmbracă prost la fiecare apariție,  și-a mai luat și vocea aia de pisi care linge blide prin cercuri înalte și ne vorbește doar din vârful limbii tocit și ăla de atâta lingușeală politică. Am văzut un fost prefect, de obicei priceput la vrăjeală în discurs, băgat în corzi de întrebarea simplă a ziaristei și am văzut o șefă de instituție care a crezut că se află la vreo gală în care se premiază vloggeri.  A, era și domnul Gavril Țărmure, care m-a dezamăgit cel mai mult. Adică e unul dintre cei mai cunoscuți oameni de cultură de la noi și nu înțeleg de ce nu a invitat la manifestare lumea bună a culturii bistrițene. De ce au lipsit de la eveniment oamenii importanți ai culturii transilvănene?

Oare nu ați promis voi cetățenilor din municipiul Bistrița că vor avea parte de evenimente culturale de înaltă clasă și că veți scoate urbea din atmosfera de sătuc și o veți duce între marile repere ale manifestărilor culturale?

Și mai e un aspect: de teamă să nu se vadă din avion sărăcia bistrițenilor, primarul Bistriței, Ioan Turc a ținut înainte o conferință de presă în care a cerut ca oamenii care vor fi interesați de Gala Premiilor Uniter să se îmbrace elegant. Bistrițenii interesați de cultură s-au simțit jigniți de primar, dar și de prezența politicienilor la eveniment și au refuzat să ocupe toate scaunele amplasate în parcarea Palatului Culturii din Bistrița. Ioan Turc și gașca de prieteni au mai pierdut 100 de puncte la capitolul simpatie în rândul bistrițenilor, deși era ocazia evidentă să acumuleze acele puncte. Așa că e normal să ne întrebăm până unde au de gând să ducă ridicolul în care se complac în fiecare zi.  Bine, să nu vă imaginați că vom vedea vreo schimbare, pentru că turcul tot turc rămâne, chiar și când e gazdă pentru nume mari ale artei teatrale din România.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.