Începând cu luna iunie, colectăm deșeurile pe 4 fracții separate de la poarta casei în tot județul Bistrița-Năsăud

0
58

Fiecare gospodărie va primi în zilele următoare sacul albastru de 240 litri pentru colectarea fracției hârtie-carton și sacul verde de 120 litri pentru colectarea sticlei din ambalaje. Cetățenii din zonele de case nu mai trebuie să ducă hârtia-cartonul și sticla în containerele semi-îngropate. Deșeurile vor fi ridicate de operatorul S.C. Supercom SA din fața fiecărei case.

Peste 70% din utilizatorii serviciului de salubrizare din județul nostru locuiesc la case, prin urmare, ne dorim să înlesnim efortul de colectare al cetățenilor pentru o colectare selectivă mai simplă și mai eficientă.

Un aspect important de care am ținut cont în modificarea calendarului de colectare a deșeurilor a fost acela de a nu suprapune zilele de colectare a două sau mai multe fracții de deșeuri din același loc, pentru evitarea suspiciunii de colectare amestecată a deșeurilor.

În municipiul BISTRIȚA și localitățile componente, ziua de colectare a deșeurilor reciclabile în zonele de case va fi doar MIERCURI – în acea zi se vor colecta doar deșeurile reciclabile după următorul program:

Săptămâna 1 (prima săptămână întreagă din lună)– Hârtie / Carton – sacul albastru;

Săptămâna 2 – Sticlă- sacul verde;

Săptămâna 3 – Plastic / Metal-pubela galbenă;

Colectarea deșeurilor reziduale, adică pubela neagră, rămâne NESCHIMBATĂ în municipiul Bistrița, cu excepția zonelor în care s-a colectat în ziua de miercuri; în aceste zone, colectarea deșeurilor reziduale se face în ziua de sâmbătă în fiecare din cele 4 săptămâni;

Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri vor duce în continuare deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate.

În BECLEAN, programul de colectare a deșeurilor reciclabile este următorul:

Săptămâna 1 (prima săptămână întreagă din lună) în ziua de LUNI – Hârtie / Carton-sacul albastru;

Săptămâna 2 în ziua de MIERCURI – Sticlă-sacul verde;

Săptămâna 3 în ziua de MARȚI – Plastic / Metal-pubela galbenă;

Programul de colectare a deșeurile reziduale din Beclean rămâne NESCHIMBAT.

Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri vor duce în continuare deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate.

În NĂSĂUD, ziua de colectare a deșeurilor reciclabile va fi doar MARȚI – în acea zi se vor colecta doar deșeurile reciclabile după următorul program:

Săptămâna 1 (prima săptămână întreagă din lună) – Hârtie / Carton –sacul albastru;

Săptămâna 2 ziua de Marți– Sticlă-sacul verde;

Săptămâna 3 ziua de Marți– Plasti /Metal-pubela galbenă;

Programul de colectare a deșeurile reziduale din Năsăud rămâne NESCHIMBAT.

Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri vor duce în continuare deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate.

În SÂNGEORZ BĂI, programul de colectare a deșeurilor reciclabile este următorul:

Săptămâna 1 (prima săptămână întreagă din lună) în ziua de JOI – Hârtie / Carton –sacul albastru;

Săptămâna 2 în ziua de JOI – Sticlă-sacul verde;

Săptămâna 3 în ziua de MARȚI – Plastic / Metal-pubela galbenă;

Programul de colectare a deșeurile reziduale din Sîngeorz Băi rămâne NESCHIMBAT.

Cetățenii care locuiesc în zonele de blocuri vor duce în continuare deșeurile reciclabile la platformele de colectare cu containere semi-îngropate.

În mediul RURAL programul de colectare a deșeurilor REZIDUALE -pubela neagră și al fracției reciclabile PLASTIC / METAL rămâne NESCHIMBAT.

Deșeurile reciclabile din HÂRTIE / CARTON și din STICLĂ se vor colecta 1 dată la 2 luni, alternativ, conform calendarului de colectare afișat pe site-ul www.adideseuribn.ro

Din 1 iunie, pe site-ul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud aveți calendarul complet de colectare pentru fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud.

În plus, puteți suna și la dispeceratul Supercom SA – 0263.944 pentru a afla programul de colectare din localitatea dumneavoastră.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here