De ce nu e A.N.A.F. precum I.R.S.?

0
271

În loc să fim o forță imbatabila, de genul I.R.S. din SUA – în fața cărora tremură toate instituțiile și firmele americane -, noi suntem o armată de blazați, lipsită de demnitate, onoare, curaj, care se lasă călcată în picioare și umilită de o clasă politică imorală, ce a substituit legea cu cutuma și de crima organizată care controlează, prin intermediul numirilor politice, întreaga instituție numită ANAF. Din păcate, ne merităm soarta, pentru că, exact ca în timpul comuniștilor, pentru a ne păstra locul de muncă și salariul (mizerabil în comparație cu cel al altor instituții publice, mult mai neînsemnate decât A.N.A.F., care, dacă n-ar exista împrumuturile, ar depinde, 100% de activitatea A.N.A.F.), facem prea multe compromisuri morale și acceptam prea ușor imixtiunea politică și de tip mafia, în activitatea noastră. Am avut o lege organică, a funcționarului public, care ne asigura stabilitatea în funcția publică și protecție împotriva presiunilor externe. Era, comparativ, aproape cu inamovibilitatea magistraților. Dar, pe parcurs, Legea 188/1999 (copiata după model european), pentru că securiza funcționarul public în funcție (precum polițistul sau magistratul), a deranjat clasa politică (care, în opinia mea, după comportament și manifestări, seamănă mai mult cu grupările de crimă organizată, decât cu o clasă politică standard), care, încă din perioada Năstase, a forțat modificarea Statutului funcționarului public, pe motiv, real, că stabilitatea în funcția publică face invulnerabil funcționarul și nu ascultă de comenzile politice. Politicienii, pentru că au alte interese decât să gestioneze corect averea publică și banul public, nu suporta existența funcționarului invulnerabil (adică stabil în funcție, „nemaleabil” și incoruptibil). Din acest motiv, începând din anul 2000, prin tot felul de artificii legislative (ordine de ministru, hotărâri de guvern, ordonanțe și ordonanțe de urgență, dispoziții ale șefilor ANAF sau alte agenții, ordine ale șefilor ANFP), clasa politică a încercat modificarea Legii 188/1999, cu scopul de a subordona funcționarul public, în totalitate, factorului politic. Fiind o lege organică, Legea 188/1999, logic, n-a putut fi modificată, Curtea Constituțională, până în anul 2015, blocând toate tentativele politicienilor de a subordona politic funcționarul public. Și pentru că nu au putut elimina principiul stabilității în funcția publică, politicienii au creat un mecanism, complet nelegal și imoral, de subordonare politică: interimatul în funcțiile de conducere, care a fost permanetizat începând cu epoca P.D.L. Azi, urmare a acestei găselnițe imorale, peste 80% din funcțiile de conducere superioare, din A.N.A.F., sunt ocupate, nelegal, de indivizi numiți politic, în funcții de execuție care, legal, ar trebui ocupate prin concurs și prin competență profesională. Nu există eficiență, onoare, demnitate, imparțialitate, dacă nu există securizare în funcția publică. Or, când majoritatea șefilor de birouri, servicii, direcții, sunt numiți politic și ascultă de ordin politic, fiind slugi umile ale unor personaje extrem de dubioase (precum șefii de consilii județene sau primari, cu pedigree de infractori notorii), mai putem vorbi de imparțialitate și independență decizională? Iar subalternii acestor indivizi, numiți politic – al căror preocupare este să nu supere factorii politici, prin deciziile luate sau prin activitatea instituțiilor – mai pot fi integri și imparțiali în activitatea pe care o desfășoară, când au fost inventate atâtea instrumente care vulnerabilizeaza independența profesională a funcționarului? Deci, cum legea nu le-a permis subordonarea funcționarului public, politicienii au apelat la cutume, cea mai importantă fiind permanetizarea interimatului, ce le-a permis controlul instituțiilor. Nu există nici o lege care să permită subordonarea politică a funcțiilor executive, dar în practică a devenit o regulă. Apoi, când interesul a devenit general, a apărut Codul administrativ, cod care a consfințit controlul politic asupra funcționarului public. Și nimeni n-a contestat la Curtea Constituțională faptul că funcționarului public i s-a anulat, indirect – prin subordonarea politică a șefilor – stabilitatea în funcția publică și independența decizională (a fost contestat, formal, pe motive ce n-au nici o legătură cu stabilitatea funcționarului în funcția publică). Deci, încet dar sigur, prin tot felul de tertipuri de tip mafiot, funcționarul public a fost transformat în instrument politic. Efectul? Deși evaziunea fiscală și corupția au ajuns la cote ce pun în pericol siguranța națională (gradul de colectare al impozitelor și taxelor a ajuns la cel mai scăzut nivel, raportat la PIB, iar România nu se află în incapacitate de plată doar pentru că împrumută pentru a susține cheltuielile publice, în timp ce banul public colectat, în loc să fie investit, este sifonat către clientela politică), numărul celor cercetați și trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și pentru corupție privind alocarea banilor publici, deși frauda fiscală a devenit o practică curentă și generală, a scăzut periculos, astăzi putând vorbi de ghinion și loterie, în cazul celor trimiși în judecată ori condamnați pentru evaziune fiscală și corupție. Avem legi, avem funcționari profesioniști, dar, pentru că interesul celor aflați la putere nu coincide cu cel legal, aplicarea legilor este anihilată prin cutume, hotărâri de guvern, ordonanțe, ordine de ministru, ordine de șefi de agenții, adrese ale direcțiilor din ministere și agenții și, chiar, adrese ale unor șefi de instituții. E de domeniul absurdului și paranormalului, dar, până și în A.N.A.F., s-a ajuns în situația imposibilității aplicării Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, din cauza unor ordine de ministru, șefi de agenție, puncte de vedere ale unor directori de direcții ori interpretări subiective ale unor șefi de instituții. Există legea, dar te împiedică procedurile și opiniile (mai mult sau mai puțin avizate) s-o aplici. Plecând de la această anomalie, devenită cronică, s-a ajuns la absurdul anularii constatării unor fapte, pe motivul nerespectării, formale, a procedurilor și, mai ales, pe interpretări subiective ale unor șefi (de direcții sau instituții) ale prevederilor legii. Efectul? Deși, utilizând deviza I.R.S. „ia urma banului”, este respectată și se face dovada, mai mult decât certă, a sustragerii banilor de la buget sau sustragerea de la plata obligațiilor, cutumele, procedurile, ordinele și adresele ce interpretează subiectiv prevederile legii, conduc, tot mai des, la hilarele situații în care frauda fiscală s-a comis „legal” (sunt decizii în care paranormalul, de genul, nu e vinovat pentru că n-a plătit, dar a evidențiat obligația, este argument în favoarea faptuitorului). Adică deși obligația nu a fost respectată (impozitul sau taxa datorată nu a fost plătită sau banul a fost sustras nelegal de la buget (prin rambursări pe bază de operațiuni fictive), totul s-a consumat în mod „legal” (!!??). Nu e descurajant să știi că deși avea obligația plății taxelor și impozitelor, nu le-a plătit, dar s-a sustras, „legal”? Cum să te susteagi, legal, de la plata obligațiilor fiscale? Astfel, suntem în situația în care, dacă trece de filtrul șefilor direcți (de birouri, servicii, instituții), exagerat de scrupulosi și exigenți când e vorba de proceduri, puncte de vedere, precedente judiciare, etc. sau de comisiile de soluționare a contestațiilor, actul administrativ este „cenzurat”, în același mod subiectiv (cutumele, ordinele, adresele cu punctele de vedere, expertizele subiective, etc., primând în fața legii) de magistrați (procurori sau judecători). Procentul clasarilor, NUP, SUP ori achitărilor în justiție, în materie de evaziune fiscală, este atât de mare (peste 90% în ultimii ani), încât, aparent, se pune problema dacă nu cumva A.N.A.F. s-a deprofesionalizat total. Iar șefii A.N.A.F., spre deosebire dd cei din alte sectoare (Poliție, Parchete, etc.), deși ar trebui să ia poziție și să denunțe această practică paguboasa pentru bugetul de stat, nu reacționează, când munca a mii de funcționari este anulată, subiectiv, pentru că ar deranja factorul politic. Or, adevărul în ce privește profesionalismul? E si acesta, undeva, pe la mijloc. Într-adevăr, imixtiunea politică în A.N.A.F., a descurajat profesionalismul și a bulversat activitatea A.N.A.F. în domeniul combaterii fraudei fiscale. Dar, cel mai mare rău îl constituie practica generalizată și în A.N.A.F. și în justiție, dd substituire a legii cu cutume, proceduri, ordine, puncte de vedere, care, la unison, constituie un blocaj cvasigeneral împotriva aplicării legii. În foarte multe situații Codul fiscal și de procedură fiscală, nu pot fi aplicate din cauza procedurilor, ordinelor și interpretărilor subiective. Astfel, ceea ce e clar în lege, devine subiectiv, fapt speculat de crima organizată. Toate acestea au făcut din A.N.A.F. o instituție blazată, care, pe lângă blocajele interne generate de subordonarea politică a șefilor, e descurajata și de modul cum justiția (procurorii și judecătorii) abordează fenomenul fraudei fiscale, instituind principiul stupid că s-a sustras legal de la plata taxelor sau au sustras, legal, bani de la buget, utilizând operațiuni fictive. În aceste circumstanțe, mai poate fi A.N.A.F., ceea ce ar trebui să fie, adică un I.R.S. temut și respectat? Evident că nu, cât timp va continua subordonarea politică prin interimate și cât timp interesele politicianiste vor fi contrare obiectului de activitate al A.N.A.F. Mai contează profesionalismul, onoarea, demnitatea, curajul, în A.N.A.F., când decizia aparține factorului imoral, adică politic? Cu siguranță nu! De aceea A.N.A.F. nu va fi niciodată un I.R.S. în România, ci o jucărie în mana unor indivizi care sunt protectorii crimei organizate ce nu suportă existența A.N.A.F.!

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.