Primăriile nu vor mai avea nevoie de avizul Ministerului Educației pentru reabilitarea clădirilor fostelor școli închise în Bistrița-Năsăud. Ai mult, primarii vor putea decide și în ce privește destinația pe care o vor da noilor clădiri.
” Primarul și Consiliul Local vor putea decide direct ce vor face în aceste clădiri: Cabinete medicale, centre sociale, culturale sau orice alt obiectiv de interes public! Totul, prin decizie locală, necondiționată de cineva din București!
Este o lege a cărui inițiator sunt alături de Președintele Comisiei de Învățământ, Dna Deputat Natalia Intotero, căreia îi mulțumesc pentru foarte buna colaborare! O lege susținută și asumată de PSD. Problema școlilor în paragină mi-a fost spusă de primarii Paul Știr (Căianu Mic), Romeo Florian (Lechința) și Ioan Bob (Șintereag). De azi, problema spusă de primarii județului Bistrița-Năsăud s-a rezolvat prin lege.”, a transmis deputatul Bogdan Ivan.
Legea școlilor în paragină intră în vigoare de astăzi. Primăriile vor avea dreptul să modernizeze cele peste 30 de școli închise din Bistrița-Năsăud, fără avizul Ministerului Educației (după care se aștepta până acum 3-4 ani).