spot_imgspot_img
AcasăJustițieSe întâmplă și în Vrancea: Patru foști parlamentari cer instanței să le...
spot_img

Articole noi

Se întâmplă și în Vrancea: Patru foști parlamentari cer instanței să le redea sumele pe care le primeau lunar pentru activitatea obositoare din Senat sau Camera Deputaților

Fie că au ostenit în slujba alegătorilor un singur mandat sau ani întregi prin mai multe legislaturi, patru foști parlamentari de Vrancea și-au luat inima în dinți și-au dat mână cu mână pentru a-și face dreptate, indiferent de culoarea politică. Totul până la bani, cum s-ar spune. Cei patru au deschis împreună o acțiune colectivă în instanță, în legătură directă cu abrogarea pensiilor speciale. Astfel, pe 15 aprilie intentat un proces la Tribunalul Vrancea împotriva Camerei Deputaților, Secretariatului General al Camerei Deputaților, Senatului României și Secretariatului General al Senatului, solicitând anularea ordinului de încetare a indemnizaţiei.
Ca o explicație, până în februarie 2021, fiecare fost parlamentar român încasa și pensie specială, care pleca de la 2.131 lei/ lună pentru minim un mandat, ajungând până la 14.827 lei/ lună pentru cei cu minimum 12 ani de activitate în Camera Deputaților sau Senat. Acestor pensii speciale li se adaugau pensiile de „muritori”, în funcție de activitatea pe care o avuseseră aceștia în viața reală. După abrogarea pensiilor speciale, în tribunalele din țară au fost deschise mai multe procese de către foștii parlamentari tăiați de la aceste drepturi, Din Vrancea fiind interesați să își recupereze banii Cristian Sorin Dumitrescu, Radu Mânea, Laurențiu Felician Doru Veber și Constantin Dinu.
Cristian Sorin Dumitrescu, acum în vârstă de 66 de ani, a fost atât senator cât și deputat în mai multe mandate, până la alegerile de anul trecut, când și-a încheiat cariera. Inițial, a ajuns senator în Suceava, în 1992, din partea Frontului Salvării Naţionale. Acesta până în luna mai 1993, când a trecut la Partidul Democrat, iar în următoarea legislatură (1996 – 2000) este ales senator în Suceava din partea acestei formațiuni. Ulterior, în 2000, se mută la Camera Deputaților, fiind ales deputat tot în Suceava, din partea PD. Însă din iunie 2001 revine la cei cu care și-a făcut intrarea în politică, care acum purtau un alt nume: PSD.
În următoarea legislatură, 2004 – 2008, descoperă Vrancea – sau e descoperit de vrânceni, fiind ales deputat în această circumscripţie electorală pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR, din 2008 este ales deputat pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator, iar între 2016 – 2020 este senator, tot în Vrancea. La ultimele alegeri a candidat pentru parlament din partea PSD, însă pe un loc neeligibil. A rămas pe dinafară, dar măcar avea o pensie pentru cei 24 de ani petrecuți prin Parlament.
În ceea ce îl privește pe Radu Mânea, acum în vârstă de 71 de ani, acesta este fost deputat în legislatura 1996 – 2000, când a fost ales pe listele Convenţiei Democrate Române, ca membru al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Din partea aceleiași formațiuni a fost ales și consilier județean în Vrancea. În Camera Deputaților a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – unde din septembrie 1997 a fost vicepreşedinte, și din Comisia de anchetă privind situaţia economiei forestiere. Potrivit datelor publicate de Camera Deputaților, Mânea a avut 8 propuneri legislative iniţiate, doar una promulgată lege, legată de declararea ca municipiu a oraşului Adjud. În 1998 a mai avut o propunere legislativă privind acordarea demnităţii de senator pe viaţăși încă una privind declararea oraşului Panciu ca municipiu, ambele respinse. Radu Mânea este de profesie inginer, iar între 1990 – 1996 a fost inspector şef la Agenţia de Protecţia Mediului Vrancea.
Laurenţiu Felician Doru Veber are 75 de ani și a fost deputat în legislatura 1992 – 1996, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România. În Camera Deputațior a făcut parte din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Inginer de profesie, a fost consilier local în Focșani între 2008 – 2012. La o căutare pe Google, Veber apare ca autor de invenţii şi inovaţii și membru al Fundaţiei Cultural-Patriotice „Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz”.
Ultimul parlamentar vrâncean nemulțumit de tăierea pensiei speciale este Constantin Dinu, acum în vârstă de 84 de ani. Constantin Dinu este fost senator ales în legislatura 1990 – 1992, pe listele FSN. Patronul al unei firme profilată pe lucrări agricole, acesta apare ca fiind și consilier județean în județ între1992 – 1996, 1996 – 2000 și 2000-2004.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata