spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieLăsați HoReCa, hai să construim PUȘCĂRII: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru...
spot_img

Articole noi

Lăsați HoReCa, hai să construim PUȘCĂRII: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru PENITENCIARUL CU 900 DE LOCURI din Unguriu

Vineri, în Monitorul Oficial al României a apărut hotărârea prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru penitenciarul de 900 de locuri care urmează a se construi cândva la Unguriu, de către Penitenciarul Focșani. Potrivit actului, valoarea totală a investiției este de 234.601 mii lei, însă certitudinea finalizării investiției rămâne în aer. „Finanțarea se realizează din fondurile alocate prin împrumutul acordat de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum și din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”.

Pe hârtie, proiectul arată bine, iar scopul ar fi ca România să aibă, în sfârșit, spații de cazare conforme pentru deținuți. Trei foste unități militare de la Unguriu – județul Buzău, desființate acum peste 16 ani, se doresc a fi transformate în penitenciar care să asigure confortul a 900 deţinuţi, din care 100 într-o secţie de deţinere în regim deschis și 800 în regim semideschis, în 5 secţii de deţinere. Când a fost pus în dezbatere publică, proiectul făcea referire la un împrumut de la o instituţie financiară internaţională care presupunea „crearea a 1.900 de locuri noi de detenție, prin construirea și înființarea a două noi penitenciare, respectiv „Penitenciar Berceni”, cu o capacitate de 1.000 locuri de cazare și „Penitenciar  Unguriu”, cu o capacitate de 900 locuri de cazare”. Împrumutul era de 177 milioane euro, în vederea sprijinirii proiectului privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România.

La Unguriu sunt puțin peste 15 hectare de teren şi nu mai putin de 17 clădiri, imobile aflate la aproximativ 200 m de DN 10 (Buzău – Braşov), 93,90 km de localitatea Focşani şi 24,80 km de localitatea Buzău şi la 3 km de gara din comuna învecinată Măgura, vecini fiind la nord – teren arabil, terenuri proprietăţi particulare, la sud și est pădure – Regia Națională a Pădurilor, iar la vest pădure – Regia Națională a Pădurilor, plus terenuri proprietăţi particulare. Din ce se arăta în documentația aflată în spatele studiului de fezabilitate, nu toate clădirile existente aici puteau fi folosite și reamenajate, astfel încât proiectul prevede atât reabilitarea unor foste pavilioane militare, cât și construirea unor imobile noi.

Pe lângă amenajarea unor camere de deținere decente, cu toate condițiile, proiectul de investiții prevede și ca fiecare pavilion de detenţie să aibă de curte de plimbare proprie, la care accesul deţinuţilor să fie permanent, conform programului zilnic de activităţi aprobat. Totodată, potrivit documentației, „în cadrul sectorului de deținere vor fi amenajate terenuri pentru activități sportive la care vor avea acces deținuții selecționați în regim semideschis” și … „pentru desfășurarea activităților sportive se va amenaja un teren de sport (fotbal, baschet etc.) amplasat pe terenul cu numărul cadastral  20625 (situat peste DN 10 Buzău – Brașov), aflat în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar accesul la terenul de sport se va realiza pe o pasarelă ce se va construi și care va traversa drumul național”.

Față de ce există acum în sistemul penitenciar, unitatea de detenție mult visată va avea un pavilion medical încăpător, unde va funcţiona cabinetul medical de medicină primară pentru deţinuţi, cabinet medical de stomatologie, cabinet de tehnică dentară, minim două camere de izolare respiratorie pentru suspecţi/ bolnavi de tuberculoză în forma contagioasă a bolii, camere speciale de protecţie (inclusiv pentru supravegherea afecţiunilor psihice grave/ evitarea autovătămării şi a suicidului) şi camere pentru izolatorul de pedeapsă.

Totodată, va exista, când va exista, și un pavilion întreg pentru activități reintegrare socială, cu patru cluburi pentru activități de reintegrare socială, trei săli de clasă, o bibliotecă, o sală calculatoare, trei spații pentru activități de tip hobby, un club multifuncţional care să poată fi utilizat pentru activităţi de reintegrare socială/ sală spectacole cu capacitate 100 locuri, un spațiu pentru activități interconfesionale, un studio radio – tv și un spaţiu pentru activităţi sportive. Totodată, s-a luat în calcul ca la Unguriu să existe și un pavilion cu destinația de capelă.

În vederea asigurării supravegherii activităților desfășurate pe secțiile de deținere, la curțile de plimbare și pentru  creșterea gradului de siguranță în aceste zone precum și pentru supravegherea perimetrului unității, în aceste zone se vor instala camere de supraveghere video, senzori de mișcare, bariere infraroșu, conectate la sistemul integrat de supraveghere”, se mai detalia în documentație.

Ca și o comparație, Hotelul HEBE din Sîngeorz-Băi are o capacitate tot de 900 de locuri, fiind cândva o perlă din coroana turismului balnear din România. În prezent hotelul se află în proprietatea cunoscutului magnat din industria hotelieră, Mohammad Murad, acesta achiziționând unitatea de cazare la pachet cu alte imobile mult mai interesante. Hotelul Hebe nu beneficiază în acest moment de investiții majore, fiind disponibile doar câteva locuri din cele 900.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata