spot_imgspot_img
AcasăEvenimentTRAFICANȚI DE DROGURI DE MARE RISC ARESTAȚI LA SUCEAVA! AFLĂ CE CANTITATE...
spot_img

Articole noi

TRAFICANȚI DE DROGURI DE MARE RISC ARESTAȚI LA SUCEAVA! AFLĂ CE CANTITATE DE DROGURI AU GĂSIT POLIȚIȘTII LA DOMICILIILE ACESTORA

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit informațiilor furnizate de DIICOT, pentru probarea activității infracționale, la data de 4 ianuarie 2021, s-au efectuat șase percheziții domiciliare în urma cărora polițiștii au confiscat 1,2 kg de substanțe cu efecte psihoactive și mai multe sisteme informatice.

Ulterior, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane bănuite în cauză. În urma cercetărilor a reieșit că în perioada 2016-2020, cele două persoane ar fi distribuit către consumatori, droguri de risc și mare risc (MDMB-CHMICA  și cannabis), precum și substanțe cu efect psihoactiv.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata