Un elicopter SMURD care se pregătea să aterizeze pe heliportul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost vizat cu fascicule laser în timpul unei misiuni de salvare. Incidentul, petrecut în seara de 5 iulie, a fost reclamat la 112, iar polițiștii au fost solicitați să identifice persoanele responsabile.
Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, echipajul elicopterului SMURD aparținând Punctului de Operare Aeromedicală Târgu Mureș se deplasa, în jurul orei 22:00, către heliportul unității medicale pentru preluarea unui pacient care urma să fie transportat la o clinică din Târgu Mureș.
În timpul fazei de aterizare, cabina aeronavei a fost iluminată cu fascicule laser îndreptate către elicopter, fapt care a pus în pericol desfășurarea misiunii. Echipajul a solicitat imediat sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pentru identificarea persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale.
Deși misiunea s-a încheiat fără incidente, reprezentanții SCJU Bistrița atrag atenția că astfel de gesturi pot avea consecințe dramatice.
Șeful Serviciului Heliport-SMURD BN1 cu destinație medico-sanitară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, inspectorul Sergiu Crețiu, avertizează că folosirea dispozitivelor laser asupra unei aeronave aflate în faza finală de aterizare poate provoca un accident aviatic.
„Această acțiune, aparent inofensivă, creează un risc uriaș de accident aviatic, punând în pericol viața echipajului medical și a pacientului. Utilizarea de lumini laser afectează capacitatea pilotului de a urmări aparatura de bord și poate crea confuzie asupra reperelor care reprezintă obstacole. În astfel de situații, pilotul comandant poate decide anularea aterizării pe heliport și alegerea unei alte locații, ceea ce înseamnă timp prețios pierdut pentru pacientul aflat în stare critică”, a explicat acesta.
Specialiștii arată că fasciculele laser sunt extrem de periculoase deoarece pot produce fenomenul de „orbire temporară” (flash blindness), pot elimina reperele vizuale necesare aterizării, afectează vederea pe timp de noapte și pot provoca inclusiv leziuni ale retinei. În plus, reflexul pilotului de a evita lumina îi poate distrage atenția de la comenzile aeronavei într-un moment critic al zborului.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița fac apel la cetățeni să nu utilizeze dispozitive laser îndreptate către aeronave, subliniind că astfel de fapte pun în pericol misiunile de salvare și pot atrage răspunderea legală a celor implicați.




