Locuitorii municipiului Bistrița și ai localităților componente sunt așteptați să scoată la poartă pubela verde destinată colectării deșeurilor reciclabile din sticlă, miercuri, 10 iunie 2026, conform programului stabilit de operatorul de salubritate.
Reprezentanții ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud reamintesc că pubela verde este colectată în a doua săptămână întreagă a fiecărei luni, iar cetățenii sunt încurajați să respecte regulile de colectare selectivă pentru a contribui la protejarea mediului.
Potrivit organizatorilor, persoanele care au cantități mai mari de deșeuri din sticlă decât capacitatea pubelei verzi pot depune surplusul în saci transparenți. Aceste recipiente vor fi ridicate de operatorul de salubritate odată cu pubela.
Autoritățile atrag atenția că în ziua de miercuri, 10 iunie, va fi colectată exclusiv pubela verde. Cetățenii sunt rugați să nu amestece diferitele categorii de deșeuri reciclabile și să respecte inscripționările de pe recipienții de colectare.
De asemenea, nu trebuie scoase la colectare alte tipuri de recipiente, precum pubela galbenă sau sacul albastru, acestea urmând să fie ridicate conform programelor dedicate.
Programul complet de colectare pentru fiecare localitate din județ poate fi consultat pe site-ul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud sau prin intermediul Dispeceratului Supercom.




