Căsătoria de interes și moartea doctrinei
Politica românească a realizat, în deplină sfidare a logicii politologice, o inginerie genetică demnă de un laborator de revistă de satiră: unirea stângii cu dreapta (PSD-PNL). Ceea ce teoretic era imposibil, practic s-a împlinit sub forma unei struțo-cămile hidoase, lipsite de ideologie, dar înzestrate cu un apetit vorace. Capitaliștii de carton au întins mâna nostalgicilor neocomuniști, semnând un pact pe sub masă. Vorba lui Niccolò Machiavelli: „Nu cel care ridică armele este cel violent, ci cel care creează conjunctura.”
În cazul nostru, conjunctura a fost dragostea subită pentru ciolan.
Ce i-a unit în acest concubinaj monstruos? Nu viziunea pentru țară, ci un numitor comun mult mai pragmatic: hoția. Resursele și banul public au devenit nectarul care a strâns laolaltă albinele ambelor tabere. Încă din anul de grație 2012, de la faimoasa logodnă numită USL, un anumit partid de dreapta a încetat să mai existe ca entitate ideologică, transformându-se într-un apendice docil al marelui frate de la stânga. Brandul istoric a fost păstrat doar ca o mască de carnaval – o firmă luminoasă pe care scrie „Democrație și Europa”, agățată la intrare pentru a liniști electoratul naiv, în timp ce prin curtea din spate se căra averea statului. Caragiale ar fi privit scena zâmbind amar: „Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire” – la fel ca și doctrina lor.
Arta alibiului și vinovatul de serviciu
Mecanismul puterii funcționează după o regie neschimbată de aproape patru decenii. La masa bogaților, partidul-stat de 36 de ani, PSD, ocupă capul mesei, devorând friptura, în timp ce partenerul minoritar, indiferent cine este, primește firimiturile și rolul ingrat de paratrăsnet. Când dezastrul economic devine evident, mașinăria de propagandă activează scenariul clasic: partenerul mai mic este scos în piața publică și arătat cu degetul iar PSD este veșnic salvatorul, chiar dacă el a provocat dezastrul.
Asistăm la un teatru absurd unde actorii ( recte PSD) care controlează totul strigă „Hoții!”. Tot eșalonul doi al puterii, de la administrația sufocată de pile până la companiile de stat, agenții, poliție și magistatură, respiră prin plămânii aceleiași caracatițe: PSD. Chiar și Curtea Constituțională a devenit o barieră suveranistă folosită de PSD pentru a da cu tifla legislației europene atunci când interesele de grup o cer, susținând, culmea, că sunt proeuropeni, în timp ce refuză să aplice legislația și normele europene. Această rețea, numită PSD, controlează cu mână de fier, prin intermediul managerilor și consiliilor de administrație, robinetele de petrol, gaz și electricitate – exact acele sectoare strategice ale căror prețuri speculative umflă artificial inflația. Și totuși, cu un tupeu de o ipocrizie galactică, liderii acestei grupări arată spre un administrator performant de provincie, precum Ilie Bolojan, transformându-l în țap ispășitor pentru scumpirile din buzunarele românilor, deși la butoanele care au generat inflația sunt sinecuriștii PSD. Ca într-o piesă de teatru de prost gust, regizorul central dă vina pe sufleurul din culise pentru că textul e prost scris.
Anatomia unui jaf invizibil. Cum se fabrică inflația
Inflația nu este un fenomen meteorologic imprevizibil, ci o taxă nevăzută, generată în laboratoarele politice prin măsuri populiste fără acoperire economică. Cel mai puternic motor al scumpirilor a fost pornit direct din curtea companiilor de stat din energie, petrol și gaze, populate istoric cu sinecuriști de partid (majoritari ai PSD). Când prețul megawatului sau al metrului cub de gaz este umflat artificial la producători și distribuitori, se produce un efect de domino: costul fiecărei pâini, cărămizi sau haine crește automat. Statul asistă bucuros, încasând dividende uriașe ca acționar și un TVA mai mare aplicat la facturi deja mărite, pe care-l redistribuie către clientele de partid. Din aceste sectoare strategice s-a extras artificial peste 50% din nucleul inflaționist.
Al doilea mecanism activat a fost ruperea legăturii dintre productivitate și recompensă. S-au aruncat pe piață miliarde de lei din pix prin măriri succesive de pensii, indemnizații de consilii de administrație, pensii special, salarii mărite artificial prin intermediul unei justiții stat în stat și salarii bugetare completate cu sporuri nelimitate, în timp ce producția internă a stagnat. Când prea mulți bani aleargă după aceleași produse, comercianții cresc prețurile instantaneu pentru a echilibra cererea. În timp ce în agenții guvernamentale s-au oferit salarii ca pe Wall Street fără nicio justificare economică, ANAF a menținut o colectare deficitară, lăsând marea evaziune fiscală neatinsă, pentru că era practicată de firmele clientelare. Pentru a acoperi gaura bugetară uriașă, s-au contractat împrumuturi externe masive la dobânzi record, prăbușind puterea de cumpărare a leului și forțându-ne să importăm inflație pură odată cu bunurile de consum. Iar pentru toate acestea, marca PSD, este vinovat Bolojan (!!!???).
Iluzionismul economic: modelul sinecurii versus modelul eficienței
Trăim în epoca unui machiavelism de barieră, unde contrastul dintre două lumi economice a devenit strigător la cer. Pe de o parte, avem modelul clientelar central, unde s-au împărțit pomeni electorale doar pentru a cumpăra liniștea socială și voturile de mâine. S-au creat consilii de supraveghere și agenții mamut unde protejații sistemului încasează retribuții astronomice din pixul guvernamental, s-a permis justiției să devină stat în stat și să-și atribuie singura venituri astronomice, în timp ce infrastructura fiscală și colectarea bat pasul pe loc în mod deliberat. Cine s-a opus cu înverșunare reformei din energie? Cine a blocat restructurarea aparatului administrativ hipertrofiat? Cine s-a opus reformei pensiilor speciale, care împovărează bugetul public? Răspunsul poartă semnătura deciziilor populiste ale echipei PSD-Ciolacu-Grindeanu.
La polul opus se află modelul de eficiență administrativă promovat de figuri precum Ilie Bolojan, bazat pe tăierea cheltuielilor inutile, reducerea aparatului birocratic parazitar și direcționarea banilor publici exclusiv către investiții reale. În timp ce centrul produce deficite masive și inflație galopantă, administrația locală performantă demonstrează că banul public poate genera valoare adăugată atunci când nu este furat. Cu toate acestea, într-o țară în care educația critică a fost lăsată intenționat în paragină, fariseismul prinde rădăcini adânci. Într-un deșert al ignoranței, zgomotul de fond și manipularea grosieră devin adevăruri absolute pentru cetățeanul lipsit de instrumente de analiză.
Prăbușirea monedei și factura viitorului
Efectele colaterale ale acestui dezmăț fiscal lovesc direct în temelia stabilității naționale. Din cauza deficitelor uriașe pe care statul le finanțează prin împrumuturi externe la dobânzi de cămătar, presiunea asupra cursului de schimb leu-euro crește în fiecare zi. Pentru cetățeanul de rând, acest dezechilibru se traduce direct în rate mai mari la bănci, chirii crescute și abonamente mai scumpe, toate fiind calculate în monedă europeană.
Fiecare devalorizare a leului înseamnă că munca românilor valorează mai puțin pe piața internațională, în timp ce puterea lor de cumpărare se topește ca gheața la soare. Suntem obligați să plătim o factură uriașă pentru luxul și privilegiile unei caste politice care împrumută viitorul nepoților noștri pentru a-și asigura confortul politic de astăzi. Și tot ei strigă că alții sunt vinovații.
Viitorul sub zodia cifrelor măsluite
Privind spre orizont, tabloul devine de-a dreptul înfricoșător. Ce se va întâmpla când această guvernare va deține controlul absolut, fără a mai avea în spate un partener minoritar pe care să dea vina în momentele de criză? Când sacul va rămâne definitiv gol și realitatea dură a cifrelor va bate la ușă, iluzioniștii de la putere vor apela la ultima lor armă: cosmetizarea totală a realității. N-ar fi pentru prima dată când INS și MF vor ascunde adevărul, măsluind cifrele. Au început în epoca Ponta, au continuat în epoca, Dragnea, Ciolacu și de ce n-o vor repeta și în epoca Grindeanu?
Vom asista, cel mai probabil, la o întoarcere în timp, o epocă a raportărilor triumfaliste unde deficitul va fi ascuns sub preș, iar bunăstarea va exista doar în pixul guvernanților, așa cum se făcea pe vremuri. Când logica economică moare, singurul lucru care rămâne în picioare este propaganda brută. Spectacolul va continua, cortina va cădea din nou peste o țară obosită, iar spectatorii vor plăti biletul unei farse din ce în ce mai scumpe.
Concluzie: Apel la trezirea spiritului civic
Nu ne mai permitem luxul ignoranței. Somnul rațiunii noastre a născut acești monștri bicefali care devorează resursele unei națiuni întregi sub masca unui fals patriotism. Cât timp vom accepta rolul de spectatori resemnați la propria noastră jefuire, vom continua să plătim prin inflație, taxe mărite și un viitor confiscat.
Este momentul ca gândirea critică să devină principala noastră armă de apărare. Schimbarea nu vine din mila celor de la butoane, ci din refuzul nostru categoric de a mai accepta minciuna cosmetizată și circ electoral în loc de pâine. Este timpul să deschidem ochii, să cerem socoteală și să ne luăm destinul economic înapoi din mâinile iluzioniștilor politici.
