În peisajul politic actual, asistăm la o retorică din ce în ce mai agresivă din partea unor lideri precum Viktor Orbán, care susțin că „Bruxelles-ul este cel mai mare dușman” al popoarelor lor. În România, acest discurs este preluat și amplificat de figuri precum George Simion, Diana Șoșoacă sau Călin Georgescu, sub stindardul unor formațiuni precum AUR și cu complicitatea tacită a unor segmente din PSD. Întrebarea fundamentală care se impune este: în numele cui vorbesc acești lideri?
Este de o ironie tragică să pretinzi că Uniunea Europeană este un agresor, în condițiile în care aderarea a fost un proces voluntar, bazat pe îndeplinirea unor criterii stricte și pe dorința clar exprimată a cetățenilor. UE nu a forțat ușa nimănui; dimpotrivă, state precum Ungaria, România sau Slovacia au depus eforturi considerabile pentru a fi acceptate într-un club care garantează libertatea de mișcare, prosperitatea economică și statul de drept.
Evenimentele de ieri, 9 mai 2026, au demonstrat însă fragilitatea acestui discurs populist. În Ungaria, cetățenii au arătat clar că Viktor Orbán a vorbit „în gol”, fără suportul real al populației pe care pretinde că o reprezintă. Mesajul străzii și al urnelor a fost unul fără echivoc: poporul maghiar alege Europa, demontând mitul suveranist conform căruia Bruxelles-ul este un inamic. La fel ca în România, unde sondajele confirmă constant opțiunea pro-europeană, majoritatea populației respinge izolarea.
Adevărul din spatele acestei marote a „suveranismului” este mult mai cinic și are o puternică miză financiară. Nu este vorba despre mândrie națională, ci despre controlul absolut asupra resurselor strategice. Suveranismul promovat de binomul PSD-AUR servește drept scut împotriva transparenței impuse de bursa de valori și de regulile europene. Atunci când acești lideri se opun listării companiilor de stat, ei nu protejează „avutul național”, ci protejează opacitatea. O companie „suverană”, controlată politic, devine pușculița unor grupări mafiote care atribuie contracte discreționar, fără licitație, întocmai ca în sistemul oligarhic rusesc.
Succesul acestui discurs demagogic se bazează pe o strategie pe termen lung: manipularea ignoranței. Asistăm la o politică deliberată de distrugere a învățământului, menită să genereze carențe masive de educație. Un popor lipsit de repere, de gândire critică și de o înțelegere minimă a mecanismelor economice este mult mai ușor de controlat prin frică și manipulare. Acești lideri exploatează vulnerabilitățile unei populații lăsate în întuneric educațional pentru a vinde iluzia unui inamic extern (Bruxelles-ul), ascunzând faptul că adevărații prădători se află chiar în interiorul frontierelor.
Atacul asupra unor figuri administrative performante și integre, precum Ilie Bolojan, este simptomatic. Debarcarea celor care impun reguli clare și meritocrație este necesară pentru ca mecanismul „suveranist” de exploatare să funcționeze. Într-o Românie educată și europeană, nepotismul și corupția ar fi imediat sancționate. De aceea, Bruxelles-ul devine „dușmanul”: pentru că amenință libertatea oligarhiei de a exploata discreționar resursele și populația.
În concluzie, lupta dintre „Bruxelles” și acești lideri este una între transparență și corupție, între progres și regres. Cetățenii au înțeles deja că drumul către prosperitate trece prin reguli comune și educație, nu prin naționalism de paradă care generează doar sărăcie pentru mase și averi colosale pentru o nouă oligarhie estică.
Adevărul din spatele „suveranismului” nu este mândria națională, ci miza financiară a controlului absolut. Este lupta dintre două sisteme incompatibile: sistemul economic al UE, bazat pe concurență, bursa de valori și transparență, și sistemul de tip rusesc, bazat pe opacitate, nepotism și exploatarea discreționară a resurselor. Când binomul PSD-AUR se opune regulilor europene, ei nu apără țara, ci protejează dreptul unei oligarhii de a mufa grupuri de interese la resursele statului, fără licitație și fără control, transformând populația într-o masă de manevră captivă.
Succesul acestui model depinde însă de un singur factor: manipularea ignoranței. De decenii, asistăm la o politică deliberată de degradare a învățământului, menită să creeze o prăpastie între cei educați și masa celor „pseudoeducați”. Aceasta din urmă constituie bazinul electoral vital pentru partidele populiste, fiind segmente de populație vulnerabile la frică și teorii conspiraționiste. Diferența dintre România și Ungaria, cel puțin până la votul de ieri, a stat tocmai în acest raport de forțe educaționale.
Este timpul ca scena politică românească să înceteze jocul la două capete. Divizarea reală nu mai este între stânga și dreapta, ci între pro-europenism (modelul European de dezvoltare economică si socială) și pro-Moscova (modelul oligarhic rusesc). Orice forță politică trebuie să-și asume clar: ori susține transparența pieței libere, ori girează modelul rusesc de exploatare feudală a resurselor naționale sub paravanul suveranismului.
Apelul la acțiune este urgent: Reforma radicală a educației. Nu este doar o temă socială, ci o problemă de siguranță națională. Doar o populație dotată cu gândire critică și anticorpi intelectuali poate demonta minciuna naționalismului de paradă. Dacă nu investim masiv în educație pentru a reduce bazinul ignoranței, vom rămâne vulnerabili în fața „păpușarilor” care au orchestrat debarcarea unor oameni performanți precum Ilie Bolojan pentru a-și securiza accesul la resurse.
Singura cale de a ne asigura că 9 mai va rămâne mereu Ziua Europei și în România este să înțelegem că lupta se dă în băncile școlii. Educația este singura care poate transforma un cetățean vulnerabil într-un european liber, capabil să vadă că „suveranismul” oligarhilor nu aduce decât sărăcie, în timp ce Europa aduce demnitate și prosperitate prin reguli comune, nu prin naționalism găunos, care generează opacitate în exploatarea resurselor și sărăcie.
