Locuitorii din Bistrița și din localitățile componente sunt anunțați că miercuri, 6 mai 2026, are loc colectarea deșeurilor reciclabile din hârtie și carton, prin intermediul pubelei albastre.
Potrivit operatorului de salubritate Supercom SA, această etapă marchează începutul programului de colectare pentru luna mai, dedicat fracției de hârtie și carton. Autoritățile atrag atenția că, în această zi, vor fi ridicate exclusiv aceste tipuri de deșeuri.
În cazul în care cantitatea de deșeuri reciclabile este mai mare, cetățenii le pot depozita în saci transparenți, care vor fi preluați în același program de colectare.
Reprezentanții operatorului fac apel la populație să respecte regulile de colectare selectivă, să nu amestece deșeurile și să nu scoată alte recipiente, precum pubela galbenă sau sacul verde, în ziua de miercuri.
Totodată, persoanele care nu dețin pubele pentru colectarea selectivă le pot ridica de la sediul Supercom SA, situat pe strada Drumul Cetății nr. 11, în baza unui act de identitate.
Programul complet de colectare pentru fiecare localitate din județ poate fi consultat online sau prin dispeceratul operatorului.




