AcasăSănătateIntrare modificată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Pe unde se...
spot_img

Articole noi

Intrare modificată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. Pe unde se face accesul începând cu 16 aprilie

Accesul pacienților și vizitatorilor în incinta Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița va fi modificat începând de miercuri, 16 aprilie, ca urmare a lucrărilor de renovare desfășurate în curtea unității medicale și la intrarea principală.

Potrivit reprezentanților spitalului, accesul se va realiza exclusiv prin poarta situată pe strada 1 Decembrie.

Pentru pacienții care se adresează UPU Pediatrie sau Biroului de Internări, circuitul stabilit este următorul: intrarea se face pe poarta din strada 1 Decembrie, apoi prin accesul din apropierea bisericii vechi, continuând spre holul principal, de unde se poate ajunge fie la UPU Pediatrie, fie la Biroul de Internări. La ieșire, traseul va fi același, parcurs în sens invers.

În ceea ce îi privește pe vizitatori și aparținători, aceștia vor urma același traseu până în hol, de unde se pot deplasa fie către Secretariat/Direcțiune, fie către casa scării pentru a ajunge la secția sau compartimentul dorit. Ieșirea se va face, de asemenea, pe același circuit.

Reprezentanții unității medicale le mulțumesc pacienților și vizitatorilor pentru înțelegere și recomandă respectarea noilor reguli de acces pe toată durata lucrărilor.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata