Clubul Gloria Bistrița a anunțat oficial că Martina Stan va continua să facă parte din lotul echipei și în perioada 2026–2028, handbalista prelungindu-și înțelegerea cu formația bistrițeană.
Jucătoarea a declarat că este bucuroasă să rămână la Gloria, subliniind rolul important pe care îl au suporterii în parcursul echipei. „Suporterii noștri fac fiecare meci special și vă mulțumesc din inimă pentru energia pe care ne-o dați mereu. Abia aștept să luptăm în continuare împreună”, a transmis Martina Stan.
Prin această prelungire, Gloria Bistrița își consolidează lotul pentru sezoanele viitoare, mizând pe continuitate și pe implicarea jucătoarelor care au contribuit la rezultatele echipei. Clubul merge înainte alături de Martina Stan, cu obiective ambițioase pentru anii următori.







