De ce se agită Grindeanu, Ciolacu și întreg PSD-ul atunci când vine vorba de apărarea Justiției? Pentru principii? Pentru statul de drept? Pentru independență judecătorească? Nicidecum.
Agitația lor e una strict contabila: apărarea propriilor privilegii și cumpărarea liniștii personale.
Tot „respectul” pentru Justiție cu care se afișează public nu e decât o mită politică în formă continuată: salarii astronomice, pensii speciale obscene, vârste de pensionare care sfidează aritmetica, nu realitatea și cumul pensie obscenă cu salariul astronomic, ca bonus. Atâta timp cât această hrană financiară de lux curge neîntrerupt, magistrații vor continua să practice sportul național preferat al instituțiilor din România: orbul găinilor.
Cât timp privilegiile rămân intacte, Grindeanu și Ciolacu pot fi siguri de un lucru: nici DNA, nici DIICOT, nici Parchetul General, nici ANAF, nici Curtea de Conturi nu vor simți brusc nevoia să întrebe de unde provin banii și activul imobiliar impresionant al celor doi, respectiv al familiilor lor.
Și e de înțeles — cui îi place să muște mâna care îi plătește pensia de 20.000 – 50.000 de lei lunar?
Justiția independentă… dar nu de privilegii
Justiția română nu este coruptă în bloc. Majoritatea magistraților sunt oameni corecți. Dar nu ei sunt cei care decid în privința clasei politice.
Problema este sistemică: un sistem construit deliberat astfel încât independența să devină scut de protecție pentru privilegii, nu pentru adevăr.
De aceea, marile dosare cu politicieni de prim rang pică, se prescriu, se evaporă sau se rătăcesc.
De aceea, averile miraculoase ale politicienilor devin un mister acceptat ca fenomen natural, nu ca problemă penală.
De aceea, justiția „vede” doar atunci când nu trebuie să vadă prea mult.
Cine a inventat mecanismul? Tătucul Iliescu și doctrina obedienței naționale
Acest model nu e nou. El este produsul direct al lui Ion Iliescu, părintele fondator al statului-parodie.
Iliescu a înțeles primul: dacă vrei să controlezi statul, nu te lupți cu instituțiile, ci le mituiești cu privilegii.
Așa au apărut:
– pensiile speciale pentru securiști și milițieni;
– protecția politică pentru procurorii „înțelegători”;
– rețeaua de loialități pe viață între putere și instituțiile care ar trebui să o controleze.
FSN → PDSR → PSD → PSD + PNL → PSD din nou.
Aceeași filosofie, aceeași școală, aceeași matematică a influenței.
Administrația monstruoasă: jungla sinecurilor și industria obedienței
În trei decenii, din această doctrină a crescut cea mai monstruoasă administrație publică imaginată vreodată în Europa de Est.
Ministerele – fermele de protejați politici
În ministere, nu competența decide, ci fidelitatea politică.
Acolo găsești:
– consilieri care nu știu nici în ce minister au intrat, dar iau 10.000+ lei;
– directori care se rotesc între Energie, Economie și Transporturi, deși n-au înțeles niciodată diferența între o licitație și o listă de cumpărături;
– sinecuriști cu CV-uri subțiri și salarii triple față de specialiștii reali.
Ministerul Transporturilor — a devenit regatul personal al lui Grindeanu
Sinecuri la sinecuri, consilieri pentru consilieri, contracte uriașe, licitații cu dedicație.
Aici, ANAF și Parchetul au învățat să treacă în modul „silent mode” și să ocolească elegant domeniul.
Ministerul Economiei — poligonul financiar al partidului
Aici se împart banii, proiectele, funcțiile.
Locul unde un incompetent poate fi mutat „disciplinar” la o funcție mai bine plătită.
Ministerele cu fonduri europene — plantațiile experților de carton
În teorie, acolo ar trebui să fie cei mai buni.
În practică, sunt cei cu cele mai multe carnetele de partid, salarii uriașe și performanță mediocră. Procentul de absorbție a fondurilor europene este dovada că ministerul este sufocat de incompetenți și incompetență.
Companiile de stat – paradisul suprem al risipei
Dacă vrei să vezi evaziune bugetară legalizată, mergi la companiile de stat:
„CFR”
Locomotive la preț de sate întregi, contracte umflate la reparatii si întreținere infrastructură, achiziții absurde.
Un mecanism atât de bine pus la punct încât nici Curtea de Conturi nu mai știe dacă trebuie să râdă sau să plângă.
„Romarm”
Conduceri numite politic, negocieri cu mafioți bulgari, contracte strategice discutate în șoaptă.
Și zero anchete serioase.
„ANAF”
Teroare pentru contabilii din Fălticeni, liniște deplină pentru baronii din Parlament.
ANAF-ul vede perfect bonul de 14 lei neînregistrat, dar orbește la vila de 700 de mii de euro.
„Curtea de Conturi”
Control la primării mici pentru 10.000 de lei lipsă.
Dar când trebuie să verifice ministere, companii mari sau banii unor politicieni… apare o „neconcordanță tehnică”.
Serviciile — garantul liniștii pentru elitele politice
Serviciile au primit bugete uriașe, pensii speciale și libertate totală.
În schimb, politicienii au primit exact ce voiau: monitorizare selectivă sau ocolire de la monitorizare, pe criteriul: serviciile deservesc,exclusiv, puterea politică.
Când trebuie să prindă un funcționar amărât, au reflexe de panteră. Când trebuie să verifice averile baronilor politici… sunt ocupate cu „alte priorități strategice”. Dețin informațiile, dar le folosesc pentru negocierea privilegiilor.
Rezultatul final?
Un stat complet capturat.
O administrație construită nu pentru cetățeni, ci pentru protejarea unei caste politico-instituționale.
Un mecanism în care:
– adevărul e periculos;
– competența e o amenințare;
– verticalitatea e un handicap, iar privilegiile sunt monedă de schimb.
În centrul acestui design stau, cu zâmbetul și rânjetul autosuficienței pe buze, Grindeanu, Ciolacu și toată gașca „școlii Iliescu”, care au înțeles perfect lecția tatălui fondator: dacă vrei să controlezi țara, controlează instituțiile care te controlează pe tine.
Restul vine de la sine.
Și vine, de regulă — cu vile, cu cartiere imobiliare, cu investiții dubioase și cu liniștea oferită de o justiție plătită să nu vadă.
