Cum s-a transformat propaganda roșie în marketing politic și minciună instituționalizată
1. Invenția minciunii organizate
Manipularea marxist-leninistă nu a fost doar o doctrină, ci o tehnologie a minciunii colective. Lenin, Stalin și urmașii lor au înțeles că masele nu se conduc cu adevărul, ci cu frica și iluzia.
Li s-a spus oamenilor că luptă pentru egalitate, dar au fost doar egali în sărăcie și teroare. Li s-a spus că au libertate, dar au fost liberi doar să aplaude.
Mecanismele acestei inginerii psihosociale au fost simple, dar devastatoare:
– Cenzura totală – doar adevărul „oficial” era permis;
– Teroarea și frica – ca să nu mai întrebi „de ce?”;
– Divizarea societății – între „noi” și „dușmanii poporului”;
– Cultul personalității – înlocuirea rațiunii cu idolatria.
Astfel s-a născut omul nou: tăcut, obedient, convins că lanțurile sunt podoabe revoluționare.
2. PSD – moștenitorul genetic al minciunii
După 1989, dictatura s-a prăbușit, dar reflexele ei au supraviețuit. PSD a preluat moștenirea și a rafinat-o, transformând propaganda în strategie de partid. Nu mai e nevoie de teroare, când poți cumpăra conștiințe. Nu mai trebuie să interzici presa, când o poți subvenționa cu bani publici.
Sloganurile s-au schimbat, dar mesajul e același: „Noi vă dăm, ceilalți vă iau!” – o versiune modernizată a „Partidul e mama și tatăl vostru”.
Astfel, manipularea nu mai vine de la Comitetul Central, ci de la biroul de presă al Guvernului.
3. Ciolacu și Grindeanu – funcționarii minciunii
Marcel Ciolacu e produsul perfect al acestei mutații ideologice: un lider fără idei, dar cu instinct de supraviețuire. El nu gândește politic, ci contabil. Distribuie contracte media, cumpără obediență și împarte tăcerea ca pe o marfă.
Alături de el, Sorin Grindeanu – un lider de mucava, un aparatcik reșapat – joacă rolul administratorului liniștii publice. Nu repară drumuri, ci controlează direcția mesajului. Nu construiește poduri, ci puntea dintre ipocrizie și interes.
Împreună, cei doi sunt doar mecanicii unei fabrici a consensului fals. O fabrică în care se produce zilnic aceeași marfă: iluzia că „statul funcționează”, în timp ce el doar se autoîntreține.
4. Educația – antidotul pe care nu-l vrem
Manipularea nu prinde acolo unde educația e solidă. Prinde doar în solul fertil al ignoranței. De aceea, școala românească a fost ținută deliberat în subfinanțare – pentru ca poporul să rămână docil, ușor de manevrat și gata să creadă că „binele” vine de la partid.
Dar tragedia merge mai adânc. Nivelul de percepție și conștientizare e extrem de scăzut. Analfabetismul funcțional este majoritar – oameni care pot citi un text, dar nu-l pot înțelege.
Iar asta face ca vocile celor care încearcă să spună adevărul să fie sufocate de reacțiile furibunde ale celor manipulați.
Cât timp cei care gândesc vorbesc pentru pereți, iar cei care strigă sunt aplaudați, adevărul rămâne fără audiență.
Cât timp cei care demască sunt ignorați, iar cei care manipulează sunt promovați, minciuna defilează nestingherită – cu escortă mediatică și protecție bugetară.
5. De la teroare la talk-show
Ceea ce odinioară era „agitprop” – agitație și propagandă – e azi „campanie de imagine guvernamentală”.
Ce era cândva frică ideologică e acum frică economică.
Doar mijloacele s-au schimbat: minciuna se transmite digital, iar idolii pozează în democrați.
De la Lenin la Ciolacu, drumul e scurt: aceeași minciună, ambalată diferit. Din tribună în talk-show, din Pravda în televiziuni „independente”, din Partidul Unic în Coaliția Unică a ipocriziei.
Epilog
Cât timp presa va fi cumpărată, iar școala va fi ignorată, manipularea va continua să fie sport național.
Vom avea în continuare libertatea de a aplauda și dreptul de a fi mințiți în liniște.
Pentru că, în România, adevărul nu e interzis – e doar subfinanțat și neascultat.
