Degeaba am votat. Degeaba ne-am agățat de speranța că Nicușor Dan și Ilie Bolojan vor veni ca niște chirurgi hotărâți să taie în carne vie. România le-a oferit, cu eleganța unei conserve expirate, un bisturiu ruginit și o sală de operație infestată cu clanuri politice, rubedenii administrative și paraziți bugetari cu normă întreagă.
Abia s-au așezat pe scaunele noii guvernări, că piesa era deja jucată. PSD – eternul, infailibilul, cameleonicul PSD – și-a fixat pionii esențiali acolo unde doare mai tare: Curtea Constituțională și Curtea de Conturi. În traducere: șah mat reformei încă de la încălzire.
De-acum, nimeni și nimic nu va mai tulbura apele grase ale bugetofagilor. Nimeni nu se va atinge de sinecuri, nimeni nu va îndrăzni să reducă aparatul de stat supradimensionat, nimeni nu va mai vorbi serios despre digitalizare, evaluare pe competență sau debirocratizare.
Totul se va „reforma” așa cum s-a mai făcut și până acum: prin schimbarea gărzilor între hoți.
Adevărata reformă? Se va face pe spinarea noastră. Populația activă va plăti nota de plată a clientelei politice, iar economia privată va deveni din nou vaca de muls a incompetenților puși politic. Ca în orice comedie neagră balcanică, unde statul e manageriat ca o șaormerie fără bon fiscal.
Votul? O iluzie.
Am ajuns la acea înțelepciune amară rostită de Mark Twain: „Dacă votul ar conta, nu ne-ar lăsa să votăm.” Și, ca desert, lecția cinică a lui Stalin: „Nu contează cine votează, ci cine numără.”
Cum se face că n-am votat niciodată PSD și totuși mă trezesc cu PSD peste tot? Cum de n-am bifat pe buletinul de vot nume ca Busuioc, Stănescu sau Grindeanu și totuși ei decid tot? Ce algoritm divin scoate aceiași baroni la suprafață, indiferent de culoarea buletinului?
Bolojan – bun gospodar în rol de fraier util?
Îi dăm credit lui Ilie Bolojan, fost primar model, om de cifre, tăietor de cheltuieli. Dar ce face acum? Dă afară câțiva bugetari inutili – doar ca să elibereze locul pentru cohortele PSD-iste, deja cu CV-urile redactate la partid? Mărește taxele și impozitele – dar nu pentru investiții, ci pentru a alimenta gurile flămânde ale noii guvernări hibride?
Așa arată „reformatorul” ideal pentru PSD: unul care face treaba murdară, dar fără să atingă interesele de clan. Un tehnocrat cu misiune de epurare a celor fără sprijin politic, care face loc hoției cu acte în regulă.
România – republică parlamentară cu guvernare feudală
Ce trăim azi nu mai e democrație. E un ritual electoral golit de sens, o rocadă între aceiași mafioți cu altă mască. De fapt, România e un teatru prost finanțat, în care spectatorii plătesc bilete scumpe ca să vadă aceeași piesă de 30 de ani. Actorii? Aceiași. Regizorii? Mereu PSD. Decorul? Același stat supraponderal, hrănit cu bani publici și cu promisiuni mincinoase.
Iar în culise, tehnocrații morali se sinucid politic, în timp ce mafia zâmbește, deschide un nou cont în Elveția și își mai cumpără un Audi cu girofar.
Concluzie amară
Nu mai așteptați reforme de la guverne care guvernează cu frâna trasă și cu mafia la volan. Nu mai puneți speranță în tehnocrați care intră în sistem ca să-l schimbe și ajung parte din decor.
România nu mai are nevoie de reformă. România are nevoie de dezintoxicare. De deparazitare. De un șoc moral.
Până atunci, să ne pregătim portofelele, stomacul și nervii. Pentru că factura hoției, a lașității și a complicității o vom plăti – ca întotdeauna – tot noi.
