Într-o societate în care viteza informației depășește capacitatea de înțelegere a individului, iar emoțiile sunt manipulate în funcție de interese economice sau politice, toleranța devine nu doar o virtute ignorată, ci o raritate. Toleranța nu înseamnă acceptarea pasivă a răului, ci refuzul de a alimenta ura, de a construi identități colective prin excluderea celuilalt.
Toleranța și intoleranța sunt rezultatul unui complex de factori – educaționali, economici, culturali, religioși și politici. Educația de calitate, bazată pe gândire critică și empatie, formează indivizi capabili să accepte diversitatea. În schimb, precaritatea materială, frica și frustrarea nasc intoleranță, iar politicienii și liderii manipulatori se folosesc de aceste trăiri pentru a-și întări puterea.
Televiziunile de știri, cu rare excepții, s-au transformat din furnizori de informație în fabrici de emoții negative. Retorica alarmistă, titlurile toxice, invitații aleși pe criterii de agresivitate verbală – toate contribuie la polarizarea societății. Rețelele de socializare amplifică acest fenomen, transformând fiecare cetățean într-un potențial propagator al urii. Algoritmii nu recompensează echilibrul, ci conflictul.
Suntem, însă, într-o situație critică. Ura, intoleranța și divizarea nu mai sunt doar simptome ale unei societăți bolnave, ci instrumente de guvernare. Puterea reală, în acest moment, se reconstruiește pe baza fricii colective și a confruntării artificiale între categorii sociale, etnice, religioase sau ideologice. Cetățeanul, izolat, confuz și manipulat, riscă să devină pion într-o luptă care nu e a lui.
La ce trebuie să facă recurs acum cetățeanul pentru a depăși impasul? La luciditate. La solidaritate. La memorie. Să-și amintească cine suntem ca popor, ce ne-a unit în trecut și ce ne poate ancora în prezent: respectul față de celălalt, valorizarea demnității umane, refuzul de a fi masă de manevră. Acestea nu sunt idealuri abstracte, ci singurele repere posibile într-o lume în care se urzește din nou uzurparea puterii prin ură.
Societatea ar putea fi unită, paradoxal, prin conștientizarea pericolului comun. Nu prin frică, ci prin conștiință. Nu prin ordine de sus, ci prin legături orizontale de solidaritate civică, prin dialog real între oameni care gândesc diferit, dar doresc același lucru: o viață trăită în pace, demnitate și adevăr. În fața tiraniei urii, singura revoluție autentică rămâne cea morală.
Dacă intelectualii nu-și părăsesc, măcar temporar, confortul și nu pun umărul la reconstrucția conștiinței colective, vor fi probabil primele victime ale valului populist care se pregătește să măture tot progresul ultimilor 35 de ani. Partide precum PSD, AUR și o parte semnificativă din PNL au fost arhitecții segregării sociale între educați și needucați. Au fidelizat un electorat prin cultivarea ignoranței și printr-un populism de sorginte marxisto-comunistă, exploatând resentimentele și fricile celor mai vulnerabili.
Astăzi, pentru că nu au mai făcut nimic pentru acest electorat, preocupându-se exclusiv să fure banul public în interesul clientelei politice, partidele au pierdut legătura cu oamenii. Această trădare a dus la o fractură uriașă între clasele sociale, la pierderea empatiei, la intoleranță și ură — exact ceea ce au cultivat zeci de ani pentru a rămâne la putere. Culegem roadele propagandei politice toxice care a dezumanizat și divizat.
În fața acestei realități, cetățeanul are o singură armă reală: discernământul. Este nevoie de un efort conștient pentru a rupe cercul urii. În locul indignării perpetue, avem nevoie de reflecție; în locul răspunsurilor impulsive, de întrebări sincere. Renunțarea la intoleranță nu vine printr-un slogan, ci printr-o transformare personală dureroasă și profundă.
A tolera nu înseamnă a ceda. Înseamnă a nu lăsa ura să devină motorul acțiunilor noastre. Într-o lume în care totul pare să ne îndemne la diviziune, alegerea lucidității și a umanității este poate cea mai radicală formă de rezistență.
Ca să nu mai fiu criticat că doar speculez și nu ofer soluții, iată câteva propuneri de soluții concrete pentru reconstrucția solidarității și reducerea intoleranței:
Crearea de rețele civice locale – grupuri de cetățeni care se întâlnesc periodic pentru dialog pe teme civice, sociale, morale. Aceste rețele pot funcționa în școli, universități, centre culturale sau chiar online, în afara rețelelor toxice comerciale.
Educația pentru gândire critică – încurajarea unor programe educaționale care să stimuleze analiza, empatia, toleranța și respectul față de diferență, începând din școli și continuând în spațiul public.
Boicotarea mass-mediei toxice – refuzul de a consuma produse media care instigă la ură și diviziune. Încurajarea jurnalismului responsabil prin susținerea publicațiilor independente.
Denunțarea publică a discursului urii – fie că e vorba de politicieni, influenceri sau simpli cetățeni, orice manifestare de ură trebuie sancționată moral și legal.
Implicarea intelectualilor în spațiul public – scris, vorbit, explicat, dialogat. Intelectualii trebuie să devină „gardienii sensului” într-o societate care riscă să-și piardă reperele.
Construcția unei narațiuni alternative – promovarea valorilor pozitive: curaj, onoare, empatie, răbdare, construcție. O societate nu poate trăi doar din critică, ci are nevoie de idealuri care unesc.
Participare activă la viața democratică – vot informat, participare la dezbateri, implicare în ONG-uri, semnarea de petiții, susținerea proiectelor civice. Pasivitatea este combustibilul intoleranței.
Reînvățarea dialogului – chiar și între oameni cu viziuni complet opuse. Conflictul nu dispare prin evitare, ci prin confruntare civilizată, pe argumente și nu pe etichete.
