Expoziția „Grup 4+” ajunge la Bistrița. Artă contemporană la Galeria Borgo Prund

0
15

Complexul Muzeal Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează miercuri, 3 iunie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției de artă contemporană „Grup 4+”, găzduit de Galeria Borgo Prund.

Publicul este invitat să descopere lucrările artiștilor Dumitru Bostan, Niculai Moroșan, Mihail Gavril și Mihail Voicu, alături de creațiile invitatului de onoare, sculptorul bistrițean Mircea Mocanu. Evenimentul va fi prezentat de istoricul de artă Vasile Duda.

Expoziția „Grup 4+” reunește patru foști colegi de clasă și de grupă (grafică), promoția 1981 a Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iași, marcând reluarea traseului lor expozițional în anul 2025.

Primul moment al acestui periplu artistic a avut loc la Sibiu, în luna mai, iar itinerariul expozițional va continua până la Iași, unde este programată o reîntâlnire a artiștilor în luna septembrie, la 45 de ani de la absolvire.

Organizatorii transmit că evenimentul reprezintă o întâlnire între generații, memorie artistică și expresie contemporană, invitând publicul să descopere evoluția unor artiști formați în aceeași școală de artă.

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.