spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieGabriel Lazany: Fostul Proditerm ar putea deveni zonă de agrement. „Nu vom...
spot_img

Articole noi

Gabriel Lazany: Fostul Proditerm ar putea deveni zonă de agrement. „Nu vom construi blocuri aici”

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, anunță continuarea demersurilor pentru organizarea unui concurs de soluții destinat regenerării terenului fostului Proditerm, situat pe strada Zefirului. Edilul susține că administrația locală își propune un proces transparent și profesionist, realizat în parteneriat cu specialiștii și comunitatea.

Discuții cu Ordinul Arhitecților din România

Potrivit primarului, au avut loc noi consultări cu reprezentanții Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania privind pașii necesari organizării concursului de soluții.

„Bistrița nu doar se dezvoltă. Bistrița învață să construiască bine, iar unele proiecte încep cu idei, cu dezbateri și cu un cadru corect construit încă de la început”, a transmis Gabriel Lazany.

În cadrul întâlnirii au fost analizate etapele administrative ale proiectului:

  • definirea obiectivului prin hotărâre de Consiliu Local;
  • stabilirea bugetului;
  • organizarea concursului de soluții;
  • jurizarea proiectelor;
  • proiectarea și implementarea investiției.

Primarul a subliniat că se dorește un model de lucru transparent și participativ, în linie cu recomandările Ordinului Arhitecților.

35.000 de metri pătrați redați orașului

Terenul vizat are aproximativ 35.000 de metri pătrați, iar administrația locală intenționează să îl transforme într-un spațiu dedicat comunității.

„Spunem clar: nu vom construi blocuri aici. Ne dorim o zonă de agrement, un spațiu deschis, verde, funcțional, cu impact la nivelul întregii comunități”, a precizat edilul.

Exemple europene de reconversie urbană

În cadrul discuțiilor au fost prezentate modele de succes din Franța, Italia și Slovacia, unde foste platforme industriale au fost transformate în repere urbane prin concursuri de soluții și implicarea comunității.

Administrația din Bistrița își propune să urmeze același parcurs: de la un peisaj industrial dezafectat la un proiect emblematic pentru oraș.

La întâlnire au participat arh. Daniela Maier – președinte OAR Transilvania, arh. Dan Domșa – vicepreședinte OAR Transilvania și arh. Monica Rațiu – membru OAR.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata